Foto (13)

„Multa lume isi inchipuie navalirile barbare ca la cinematograf: apare barbarul scrasnind din dinti, invartind niste ochi rosii, cu parul valvoi si facand semne de zdrobire si decapitare indata ce vede un colonist roman. Si atunci stramosii nostri, persoane foarte delicate, se speriau si luau cel dintai tren ca sa treaca dincolo de Dunare, caci evident podurile erau destule pentru inlesnirea circulatiei”, Nicolae Iorga.

Faptul ca nici la ora actuala nu exista un consens cu privire la evolutia populatiei daco-romane si la originile poporului roman se datoreaza, spun istoricii, unei asa numite “taceri a surselor istorice”, motiv invocat, in special, de catre adeptii teoriei migrationiste care sustin ca teritoriul Daciei a ramas o “Terra deserta” odata cu retragerea administratiei romane de la nordul Dunarii. Si cu toate acestea, continuitatea proto-romanilor pe teritoriul Daciei este atestata, fara putinta de tagada, de izvoarele arheologice locale, de culturile dezvoltate pe tot teritoriul fostei Dacii si de , mai mult sau mai putin, rarele inscrisuri istorice din perioada secolului al III-lea si pana in secolul al XIII-lea, odata cu intemeierea Tarii Romanesti sub Basarab I.

Despre retragerea aureliana si continuitatea daco-romanilor

Invaziile triburilor germanice si carpice, in valuri succesive, in provinciile dunarene, au silit administratia romana sa abandoneze Dacia, aceasta retragandu-se strategic in sudul Dunarii. De altfel, nici revoltele dacilor ocupati nu au constituit un element de ignorat pentru romani, acestea luand amploare, mai ales, dupa moartea imparatului Traian - fapt ce vine sa contrazica scrierile secretarului personal al acestuia, care mentiona, la sfarsitul razboaielor dacice, ca intreaga populatie autohtona fusese redusa la maxim 40 de indivizi. Data retragerii romane din Dacia nu poate fi stabilita cu certitudine, in literatura stiintifica, cei mai multi specialisti optand pentru anii 267-268 din vremea domniei lui Gallienus sau pentru anul 271, in timpul imparatului Aurelian. Faptul ca provincia intemeiata de Traian nu a fost parasita de intreaga populatie este evident, autoritatile evacuand numai armata si administratia, la care se adaugau clasele instarite, in special cele din zonele urbane, proces care se va repeta intocmai si in alte provincii romane.

Continuitatea daco-romanilor la nordul Dunarii este dovedita de singura copie a unei harti romane, unica, de altfel, pastrata pana in zilele noastre, Tabula Peutingeriana. Harta, realizata dupa anul 330 d.H., an in care imparatul Constantin cel Mare muta capitala imperiului de la Roma in Bizant, fosta asezare pescareasca de pe malul Bosforului, arata chiar si dupa retragerea aureliana, nu mai putin de 88 de localitati cu rezonanta daco-geta atat la nordul cat si la sudul Dunarii. Importanta acesteia este cu atat mai mare cu cat, fara doar si poate, Tabula Peutingeriana este o harta realizata in scopuri comerciale, dovedind asadar o stransa legatura economica a romanilor cu populatia ramasa in fosta provincie dacica.

Curios este faptul ca istoricii greci si bizantini continua sa ii numeasca pe localnici daci sau geti, denumire folosita in Bizant pana aproape de secolul al X-lea, data la care incepe sa fie folosit termenul de valah. Istoricul grec Zosimos mentioneaza, de asemenea, in secolul al V-lea, conflictul dintre Imperiul Roman de Rasarit si tribul carpo-dacilor de la nordul Dunarii, conflict soldat cu infrangerea celor din urma. Mai mult, imparatul Constantin cel Mare, initiaza construirea unui pod peste Dunare, care sa faca legatura cu fosta provincie romana, precum si o campanie de la care isi va trage titlul de Dacicus, lucru pe care il va repeta si imparatul Justinian. Desi, practic, administratia romana disparuse din fosta provincie Dacia, teoretic, aceasta continua sa existe in structurile Imperiul Roman. Astfel erau create provinciile Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea, intalnite si sub numele de Dacia Aureliana in literatura secolului al XII-lea, un argument in plus in fata continuitatii numelui de Dacia dar si al celui de dac.

Desi exista multi adepti ai teoriei migrationiste, teorie care spune ca poporul roman s-ar fi format alaturi de cel albanez la sudul Dunarii, urmand ca apoi sa migreze iarasi in nord, nu exista nici macar o singura mentiune a unei asemenea trasmutari de amploare, fapt mai mult decat neobisnuit in canoanele vremii. De fapt, singura mentiune a unei migratii a populatiei este una in sens invers, de la nord la sud, mentiune care se refera, cel mai tarziu, la secolul al XIV-lea. Nu trebuie uitat nici imparatul Galerius (293-311), imparat roman de oricine dacica, nascut, se pare, la sudul Dunarii, din tata trac si mama “transdanubiana”, termen referitor la fosta populatia daca din provincia cu acelasi nume. Mai mult, Galerius era poreclit de catre cei apropiati, Armenterius - Ciobanul - referire mai mult decat evidenta la vechile sale ocupatii, specifice, de altfel, populatiei romane de origine daco-getica. La fel de important, pentru sustinerea ideii de continuitate a populatiei dacice sau daco-romane, este si imparatul Maximinus Thrax (imparat de origine traca), cel care incepand cu anul 236 se afla in razboi cu dacii liberi si cu sarmatii.

Continuitatea crestina si culturile de la nordul Dunarii

Conform istoricului Victor Spinei, locul de formare al poporului roman ramane inca o problema controversata. Chiar daca proto-romanii supravietuiesc, ei ies treptat, incepand cu a doua parte a mileniului I, din atentia cronicarilor, a istoricilor vremii si din atentia autoritatilor romane. Izvoarele arheologice dovedesc insa, mai presus de orice banuiala, continuitatea populatiei autohtone in spatiul nord dunarean. Inca din secolele III-IV, se remarca asa numita cultura Santana de Mures, conturata cu precadere in arealul triburilor gotice, triburi ce continua circulatia monetara romana. Cultura Santana este urmata de cultura Ipotesti Candesti (secolele V-VII), ce apartine unor comunitati sedentare, de sine statatoare, ale caror indeletniciri (agricultura, cresterea animalelor, ceramica de traditie romana) sunt caracteristice populatiilor proto-romanesti. Totodata se remarca si continuitatea comertului cu Bizantul, o dovada in plus a legaturilor dintre Imperiul Roman de Rasarit si populatiile de la nordul Dunarii.

Influenta valului migrator slav se observa pe teritoriul fostei provincii romane prin cultura Dridu, cultura remarcabila din care iese in evidenta ceramica lucrata la roata, ceramica ce poarta numele culturii respective. Aceasta se va raspandi si la sudul Dunarii, un rol important avandu-l Primul Tarat Bulgar, desi componente ale sale sunt observate si in spatii ce depasesc autoritatea bulgara. Secolele XI-XII aduc o alta cultura, Raducaneni, caracterizata prin prezenta cuptoarelor rectangulare, ceramica lucrata la roata si obiectele care vadesc prezenta unei populatii sedentare. Cultura Raducaneni este cu atat mai importanta cu cat raspandirea asezarilor umane depaseste zona montana sau deluroasa si se apropie de campie, fapt ce se datoreaza si cresterii demografice.

Deosebit de importanta este continuitatea crestina a populatiei autohtone. Majoritatea istoricilor sunt de acord astazi ca romanizarea si crestinarea comunitatilor dace au reprezentat activitati sincrone si complementare, marturii ale unei vieti crestine datand fara intrerupere inca din secolul al III-lea. Mai mult, incepand cu secolul al IV-lea, se inmultesc, pe langa obiectele cu caracter religios si mormintele de factura crestina. Cum nici unul dintre popoarele migratoare, care au ajuns pe teritoriul fostei Dacii, nu era crestin, obiectele liturgice si mormintele nu pot apartine decat populatiei autohtone, de sorginte daco-romana. Aparitia unor necropole de incineratie sau chiar birituale sunt considerate, astazi, ca apartinand slavilor si bulgarilor. In Dobrogea, procesul de contopire a populatiei dace cu cea romana este si mai evident, primul nume romanesc “Petre”, fiind descoperit intr-o inscriptie de pe un vas de lut datat in secolul III, vas descoperit in fostul castru roman de la Capidava.

Nu mai putin importanta este marturia ambasadorului bizantin, Priscus Panites, la curtea regelui hun Atilla. Acesta mentioneaza pe langa prezenta hunilor in Pannonia si populatia autohtona, pe care o numeste barbara:
:“[...] De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie, si am trecut peste mai multe rauri navigabile dintre care cele mai mari, dupa Istros, erau asa numitul Drecon, apoi Tigas si Tifesas. Pe acestea le-am trecut in barci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii la poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase. Prin sate ni se aducea de mancare, si anume in loc de grau, mei, in loc de vin, mied, dupa cum il numesc localnicii. Slujitorii care ne insoteau aveau si ei mei si o bautura preparata din orz, barbarii o numesc camos…Apoi, dintr-o regiune plina de dealuri am ajuns intr-o campie impadurita. Acolo ne-au primit luntrasi barbari in barci monoxile facute din trunchiuri de copaci, taiate si scobite de ei insisi. Ei ne-au trecut dincolo de rau, cu toate ca nu se pregatisera pentru noi, ci pentru a transporta multimea barbara, pe care am intalnit-o in cale, deoarece Attila isi pusese in gand sa treaca la vanatoare pe teritoriul roman, dar de fapt regele scit facea pregatiri de razboi sub pretext ca nu-i fusesera restituiti toti fugarii. Dupa ce am trecut Istrul si am strabatut impreuna cu barbarii un drum de aproape saptezeci de stadii, am fost nevoiti sa ne oprim intr-o campie pana cand Edecon i-a instiintat pe Attila despre sosirea noastra…Dupa ce am trecut cateva rauri, am sosit intr-un sat foarte mare unde se spunea ca se afla cea mai stralucita dintre toate locuintele lui Attila, construita din barne si scanduri frumos poleite si bine incheiate si inconjurata cu o imprejmuire de lemn, pusa de frumusete, nu pentru intaritura. Dupa locuinta regelui se gasea locuinta lui Onegesius impodobita si aceasta cu o imprejmuire de lemn de jur imprejur, dar nu era infrumusetata cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu departe de imprejmuire era o baie, construita de Onegesius, cel mai bogat dintre sciti dupa Attila, cu piatra adusa din tara peonilor, deoarece la barbarii din partile acelea nu se gaseste piatra si lemn, ci se folosesc de material adus de aiurea”.

Aparitia valahilor pe scena istoriei

“Desigur ca un bandit are un dosar mult mai bogat decat un onest taran care si-a cautat de rostul lui. Iar inscriptii si sculpturi lasa cei care au posibilitati materiale, deci bogatii, ci nu oamenii saraci si umili. Aceasta este o greseala: istoria reconstituita numai prin inscriptii si statui este una a celor bogati. Iar stramosii nostri, nu erau bogati, ci formau un popor de tarani, traitor in sate. Cate sunt, in toate timpurile, inscriptiile din regiunea Pindului sau chiar pe teritoriul grecesc, dupa ce viata stralucita a cetatilor creatoare ajunsese la o repede scadere?”. Astfel isi argumenta marele nostru istoric raspunsul la o intrebare care dusese la nasterea unei disensiuni de veacuri si care privea marile migratii in spatiul european, in asa numitul mileniu intunecat de dupa retragerea aureliana.

Originile termenului de valah se regasesc cu mult inainte de aparitia proto-romanilor, mai precis la populatiile de origine germanica in ale caror idiomuri, “walha” desemna celtii din triburile vecine, una dintre dovezile in acest sens fiind denumirea straveche a vechilor celti din sudul Britaniei, galezii sau Welsh. Odata cu ocuparea Galiei de catre Roma, denumirea isi schimba sensul, definind acele populatii romanizate. De abia odata cu venirea slavilor in Europa, sensul de valah se va aplica strict populatiei de la nordul Dunarii, ca o recunoastere a descendentei acesteia din Imperiul Roman. Cronicile bizantine, incepand cu secolul al X-lea, vor defini comunitatile de pe teritoriul fostei provincii Dacia cu acest apelativ. La fel se va intampla si cu celebra cronica ungara a notarului Anonymus, care pomeneste in repetate randuri prezenta valahilor, vlahilor, valohilor sau a blascilor in Transilvania si la nordul Dunarii.

Descoperita sub forma unei copii, in 1746, la Biblioteca familiei imperiale din Viena, si publicata pentru prima data in 1765, de catre Johannes Georgius Schwandtner, sub titlul Anonymi Belae regis notarii Historia Hungarica, Cronica Notarului Anonymus a facut subiectul multor dezbateri controversate de-a lungul timpului. Prezentata initial de catre istoricii occidentali, in special cei din Austria si Ungaria, drept o dovada incontestabila a istoriei glorioase a Regatului Ungar la inceputul acestuia, Cronica a cazut prada, secolul trecut, unui veritabil tir al celor care o considerau un fals bine elaborat. Controversa, asa cum era de asteptat, este reprezentata de desele mentiuni ale prezentei valahilor in spatiul transilvanean si in Pannonia si, mai mult, a prezentei principilor vlaho-slavi si a primelor formatiuni prestatale pe teritoriul fostei colonii Dacia.

Prin cenusa imperiului

Daca la sfarsitul secolului al VII-lea e definitivata marea migratie bulgara prin stabilirea grupului lui Asparuh in nord estul Peninsulei Balcanice, secolul al IX-lea gaseste un alt popor migrator, ungurii, la nordul Marii Negre. Conflictul din anul 896 dintre bulgari si pecenegi, pe de o parte, si unguri, pe de alta parte, duce la infrangerea celor din urma si ii sileste pe acestia sa se refugieze in Pannonia prin pasul Verecke din Carpatii Padurosi si nu prin trecatorile din Carpatii Orientali sau Meridionali, asa cum se crezuse initial. Urmeaza o serie de incursiuni armate in vestul Europei, incursiuni stopate in batalia de la Lechfeld, langa Augsburg, aceasta fiind, de altfel, si ultima tentiva de expansiune in vest a ungurilor, ei concentrandu-se, din acest moment, asupra raidurilor in partea rasariteana a Batranul Continent.

Odata cu incetarea atacurilor asupra popoarelor din vestul Europei, ungurii isi indreapta atentia catre teritoriile de la est de Tisa, teritorii pe care, asa cum mentioneaza Anonymus, existau deja primele formatiuni prestatale ale ducilor vlaho-slavi: “…Tara aceea ar fi foarte buna si acolo curg puhoi cele mai vestite izvoare, al caror nume ar fi, dupa cum noi am spus mai sus, Danubius, Tyscia (Tisa), Morisius, Crisius, Temus (denumire evident latina a raurilor Mures, Cris si Timis), Wag si altele , tara care fusese mai inainte a regelui Athila. Si prin moartea acestuia, principii romani au ocupat tara Pannoniei pana la Dunare, unde si-au asezat pastorii lor. Dar tara care se afla intre Tisa si Dunare a ocupat-o pentru sine Kean, marele duce al Bulgariei, bunicul ducelui Salanus, pana la hotarul rutenilor si polonezilor si a facut sa locuiasca acolo pe sclavi si pe bulgari. Iar tara care este intre Tisa si padurea Igfron, care se afla in Erdeuelu (Ardeal), de la fluviul Mures pana la fluviul Zomus, o ocupase pentru sine ducele Morout, al carui nepot este numit de unguri Menu Morout…Dar tara care este la fluviul Mures pana la castrul Urscia (Orsova) o ocupase un oarecare duce cu numele Glad, din ai carui urmasi s-a nascut Ohtum (Ahtum), pe care, mult mai tarziu dupa aceea, in timpul sfantului rege Stefan, Sunad, fiul lui Dobuca, nepotul regelui, l-a omorat in cetatea sa de langa Mures, deoarece a fost in toate razvratit regelui numit mai inainte..”, “Tuhutum, tatal lui Horca, dupa cum era un barbat siret, in timp ce apuca sa auda de la locuitori bunatatea pamantului foarte paduros, unde un oarecare blac Gelou detinea stapanirea, a apucat sa ravneasca la aceasta cat ar fi sa poata sa cucereasca pentru sine si urmasii sai tara foarte paduroasa.”

Primul atacat a fost ducele Salanus (nume cu vadite conotatii latine), cel care, in ciuda ajutorului primit de la aliatii bulgari si greci, este invins in anul 903. Acesta va ceda partea de nord a tarii sale, pana la raul Souyoy (azi Sajo, afluent al Tisei), impreuna cu toti locuitorii sai, dovada incontestabila a prezentei populatiei autohtone. Salanus ramane, in schimb, duce in restul teritoriilor necucerite de unguri. Odata cu ocuparea partii de nord a ducatului lui Salanus, ungurii condusi de Arpad isi indreapta atentia catre teritoriile stapanite de Menu Morut. Refuzul sfidator al liderului valah de a ceda fara lupta pamanturile stramosilor sai, imparatii Constantinopolului, dupa cum insusi Menu Morut declara in celebra sa scrisoare catre suveranul ungur, atrage dupa sine o sangeroasa batalie intre soldatii ducelui valah si cei ai triburilor ungare. Dupa mai multe zile de inclestari, Menu Morut este infrant, el acceptand, printre alti termeni ai capitularii, sa dea de sotie pe fiica sa lui Zulda, fiul lui Arpad. In urma acestei casatorii, valahul pastreaza suveranitatea asupra tarii sale, devenind in schimb, vasalul regelui ungur.

La scurt timp dupa incheierea luptelor cu ostenii lui Menu Morut, Tuhutum, unul dintre comandatii de osti ai lui Arpad, primeste permisiunea de a cuceri pentru dansul teritoriile vlahului Gelu ( nume derivat, se pare, din latinescul Julius sau, in opinia istoricului Neagu Djuvara, din numele trac Gelupara). Conform cronicii lui Anonymus, lupta dintre localnici si atacatori este una dintre cele mai crancene dintre cele inregistrate pe teritoriul Transilvaniei de catre triburile maghiare. Arcasi priceputi, ostasii lui Gelu produc pierderi uriase armatei condusa de Tuhutum, inca inainte ca aceasta sa traverseze Somesul, tragand salve repetate de sageti de pe un mal pe altul. Infrant intr-un final, Gelu incearca sa se refugieze in cetatea sa situata in zona Somesului (nelocalizata inca), fiind, insa, ucis in timpul retragerii.

Ducele Glad este ultimul atacat de o expeditie a trupelor ungare, conduse de capeteniile Zuard, Boyta si Cadusa, cel mai probabil in jurul anului 934. Infruntarea celor doua armate are loc pe raul Timis, in locul numit Vadum Arenarum (Vadul Nisipurilor), acolo unde alianta formata din valahi, bulgari si cumani este zdrobita de atacatorii maghiari. Retras in cetatea Kevee (astazi Cuvin), Glad semneaza pacea cu triburile ungare, devenind vasalul acestora. Fiul sau Ahtum (sau Ohtum, cum este numit in Cronica Notarului Anonymus), se va razvrati, insa, impotriva regelui Stefan I al Ungariei, fiind ucis intr-un final, de catre generalul maghiar Chanadin.

Dincolo de aspectele sangeroase ale confruntarilor dintre valahii transilvani si triburile ungare, din Cronica Notarului Anonymus reiese clar faptul ca pe teritoriul fostei Dacii exista o numeroasa populatiei daco-romana, puternic legata de Imperiul Roman de Rasarit, a carei vasala se recunoaste. Mai mult, Gesta Hungarorum are meritul de a mentiona primele continuitati dinastice in Evul Mediu romanesc, cea a lui Morut si Menu Morut, precum si cea a lui Glad si Ahtum.

FACTS

Diploma Cavalerilor Ioaniti si cnejii de la sudul Carpatilor

La sud de Carpati, primele formatiuni prestatale sunt mentionate la 1247 in Diploma Cavalerilor Ioaniti:
- “in numele casei ospitalierilor, s-a indatorat de buna voie, pe sine si casa ospitalierilor sa ia arme pentru ajutorarea regatului nostru in vederea apararii credintei crestine, potrivit cu actul scris mai jos, si sa se supuna si la celelalte indatoriri ce se vor arata indata in aceasta scrisoare, ii dam si ii daruim lui, si prin dansul numitei case, intreaga tara a Severinului impreuna cu muntii ce tin de ea si cu toate celelalte ce atarna de ea, precum si cnezatele lui Ioan si Farcas pana la raul Olt, afara de pamantul cnezatului voievodului Litovoi, pe care il lasam romanilor asa cum l-au stapanit acestia si pana acum. Totusi [le dam] in asa fel, incat jumatate din toate foloasele si veniturile si slujbele din intreaga tara a Severinului, amintita mai sus, din cnezatele numite mai sus sa o pastram pe seama noastra si a urmasilor nostri, cealalta jumatate cazand in folosul casei pomenite mai sus, afara de bisericile cladite si cele ce se vor cladi in toate tarile sus-zise, din veniturile carora nu pastram nimic pe seama noastra - ramanand totusi neatinse cinstea si drepturile arhiepiscopilor si episcopiilor, pe care stie ca le au - lasand deoparte si toate morile dintre hotarele tarilor amintite, atat cele cladite cat si ce se vor cladi - in afara de cele din tara Litua - precum si toate cladirile si semanaturile facute pe cheltuiala fratilor zisei case, si fanetele si pasunile pentru vitele si oile lor, si pescariile de la Dunare si iazurile de la Celei, pe care le pastram impreuna pe seama noastra si a lor.”

Printre alte mentiuni ale prezentei valahilor in zona nord dunareana se numara:

• Scrierile cartografului armean Chorenatsi, cel care in secolul a IX-lea pomeneste prezenta Tarii Balakilor (Blahilor) in nordul Dunarii;
• Scriitorul bizantin Kinnamos, care in 1167 vorbeste despre valahi ca despre colonistii romani;
• Preotul Goderfius von Viterbium, cel care in 1120, in “Gesta Henrici”, pomeneste Blachina - Tara Blahilor - printre cuceririle Romei;
• Literatul persan Gardizi, care in secolul al XI-lea mentioneaza prezenta unui popor crestin de origine latina, situat intre neamurile rusilor, bulgarilor si ungurilor;
• Cronica imparatului german Friederic Barbarossa, cel care aminteste existenta unei tari numite Walahia intre Muntii Carpati si Dunare;
• Cronica turceasca din secolul al IX-lea, Ogusmane, care mentioneaza existenta unei tari a valahilor, situata la nordul Dunarii si la nordul Marii Negre, pana la Nipru;
• Mentiunea din cronicile khazare a Tarii Ardil - Ardeal - nume preluat de triburile ungare si transformat in Erdely

Conform surselor istorice, primii voievozi cunoscuti in Tara Romaneasca pana la infiintarea acesteia sunt:

• Seneslau -cca 1247 - (voievod asupra unui tinut din estul Oltului)
• Litovoi - (1247-1277) - voievod pe malul vestic al Oltului
• Barbat (1277-1290) - frate al lui Litovoi
• Thocomerius ( sau Tohomir) (1290 -1310) - tatal lui Basarab I Intemeietorul
• Basarab I (1310 -1352) - Intemeietorul Tarii Romanesti si fondatorul primei dinastii de domnitori romani

Material realizat cu sprijinul Muzeului National de Istorie a Romaniei
Multumim doamnei muzeograf si specialist in arheologie medievala, Dr. Irina Ene

Sursa http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5109455-un-mileniu-pierdut-de-istorie-valaha

De la Divizia de sondaje CNN

Washington (CNN) - Mai mult de jumătate din adulţii americani spun că nu doresc să ia vaccinul gripal H1N1, potrivit unui nou sondaj de opinie la nivel naţional.

Sondajul CNN / Opinion Research Corporation, lansat miercuri, de asemenea, indică faptul că numărul de adulţi care au încercat să obţină de vaccinul, dar s-au razgandit este mai mare decât numărul de adulţi care au ajuns sa-si faca vaccinul de gripa porcina.
CNN Radio: Directorul CNN Polling, Keating Holland, comenteaza rezultatele.

Potrivit sondajului, 55% din adulţi nu doresc să se vaccineze de gripa porcina, şi nici nu planuiesc sa o faca. unul din cinci spune că vrea să se vaccineze, dar nu a facut nici un pas concret in acest sens, 14 % doresc vaccinarea şi au încercat să se vaccineze, dar nu au reusit. Doar 7 % au fost vaccinati de H1N1.

De ce mai mult de jumătate din toti americani fug de vaccin?

“Percepţia că vaccinul are efecte secundare periculoase este motivul principal”, spune directorul CNN Polling, Keating Holland. “Aproximativ jumatate din cei care nu doresc un vaccin de gripa porcine spun că posibilitatea aparitiilor reacţiilor adverse este unul dintre motivele pentru care nu planuiesc sa faca vaccinul. Aceasta motivatie se aplica la 28 % din populaţia adultă, care nu planuieste sa se vaccineze din cauza riscului de efecte secundare periculoase. ”

Până în prezent, oficiali ai Institutului Naţional de Sănătate spun că în studiile clinice nu au vazut ca ar avea efecte adverse grave şi că, subiecţii de studiu care au fost imunizati au generat un răspuns bun.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă vaccinul pentru anumite grupuri, cu prioritate, deoarece acestea sunt mai susceptibile de a dezvolta complicaţii grave, în cazul în care dezvolta gripa porcina. Aceste grupuri includ: femeile gravide; îngrijitorii din sistemul medical şi bonele copiilor mai mici de 6 luni; toti cei cu vârste cuprinse între 6 luni şi 24 ani; şi vârste intre 25 - 64 de ani, care au deja alte probleme de sănătate.
Unul din patru adulti americani spune că nu intentioneaza sa se vaccineze deoarece nu face parte dintr-un grup cu grad ridicat de risc, si 21 %, indică lispa intentiei, deoarece merg la un medic doar atunci când sunt bolnavi. Cei mai multi dintre acesti respondenţi sunt bărbaţi.

Cum ramane cu cei 14 % care au încercat, fără succes, sa obţina vaccinul?

——— Forwarded message ———-
From: aurora popescu
Date: 2009/11/19
Subject: Re: Interpelare ref. reclamatie servicii internet
To: iulian.urban@senat.ro

From: Urban Iulian <iulian.urban@senat.ro>
Subject: Interpelare ref. reclamatie servicii internet
To: bucurestiilfov@inspectorat.anpc.ro, office@anpc.ro, office@ancom.ro, reclamatii.bucuresti@opc.ro
Cc: aurora.popescu
Date: Friday, October 30, 2009, 2:45 PM

Buna ziua,

Stimati Domni,

Revin cu interpelarea mea pe aceasta tema, dat fiind datele pe care dna
Popescu ni le-a trimis mai jos.

Va solicit avand in vedere dispozitiile legale, sa demarati o investigatie
vizand aceste abuzuri la care a fost supus consumatorul.

Va rog sa ne comunicati in scris atat demararea unei investigatii cat si
rezultatul anchetei desfasurate si sanctiunile aplicate.

Sarbatori de vis pentru fostul premier si aproape-presedinte Adrian Nastase care a anuntat astazi ca intentioneaza sa paraseasca tara la sfarsitul lui decembrie pentru a sarbatori trecerea in noul an, alaturi de prieteni, in statiunea israeliana Sodoma.Un abonat frecvent al destinatilor exotice de vacanta, dupa ce anul trecut a vizitat Lacul Titikaka si vulcanul Popocatepetl, Adrian Nastase spune ca Sodoma il face sa se simta ca acasa iar sodomitii sunt oameni deschisi si prietenosi.”Rar am mai intalnit oameni atat de deschisi si relaxati fata de straini ca sodomitii. Chiar nu mi-e frica sa le intorc spatele pe strada!” a declarat Adrian Nastase extatic reporterilor Times.ro.Din pacate Nastase nu va fi insotit in excursie si de sotia care a declaraat ca nu este foarte incantata de o calatorie in fundul pamantului astfel incat va ramane acasa la Cornu ca sa aiba grija de ouale familiei.

Sursa
http://www.times.ro/lifestyle/adrian-nastase-isi-va-petrece-revelionul-in-statiunea-israeliana-sodoma

Geoana pe 6 decembrie

From: gopo
Subject: Deja am fost la vot !!!
To: iulian.urban@gmail.com

Tuturor ne vine randul sa platim tribut malfunctiunilor din aceasta tara.
Astazi 20 nov. 2009, aflat in com. Adancata din judetul Ialomita, am facut greseala prosteasca, sa imi las portofelul cu toate actele , carduri  bani, tot, in masina, sa cobor sa dau mana cu niste cetateni.
In numai cinci minute, trei indivizi  apartinatori ai etniei pe care am fost acuzat ca o discriminez, au deschis portiera masinii si au sustras portofelul….M-au facut fericit. Va dati seama sa alergi sa blochezi cardul bancar, sa imi fac alta carte de identitate, alt permis de conducere, legitimatii, talon masina..
Dar, tot aceasta etnie se considera discriminata….Nu mai zic nimic ca iar ajung sa ma ancheteze smecherii de la CNCD. De care ma voi ocupa eu special, daca isi inchipuie sa sunt platiti sa favorizeze dictatura minoritatii asupra majoritatii.

Normele Uniunii Europene (UE) golesc buzunarele credincioşilor, cu frică de autorităţi, cånd vine vorba despre înmormåntări. Potrivit acestor norme, aplicate, într-o mai mică sau într-o mai mare măsură, începånd cu 1 ianuarie 2007, mortul nu mai poate fi ţinut şi jelit în casă, ci la capelă. Niciun reprezentant al autorităţilor nu ştie, din păcate, să răspundă la întrebarea: „Ce sancţiuni riscă familiile care nu respectă această normă UE?“. Dar este îndeajuns ca aparţinătorii decedatului să audă din stånga sau din dreapta de „obligativitatea“ de a-l depune pe cel drag, trecut pe lumea cealaltă, la capelă pentru ca să se supună imediat, în primul rånd din teama de a nu fi amendaţi. Există patroni de servicii funerare care afirmă cu fermitate: „Da, trebuie respectate aceste norme UE. Mortul poate fi depus fie la capelele bisericilor, fie la capelele cimitirelor!“. Se mai găsesc şi patroni de servicii funerare care le spun aparţinătorilor creştinului trecut în lumea celor drepţi că „în ţara noastră nu există nicio lege, nicio directivă prin care să fi obligat să depui mortul la capelă. Nu s-a adoptat, deocamdată, nimic. Cine v-a zis aşa ceva a vrut să profite, căci preţurile sunt destul de mari“. Şi aşa este! Preţurile sunt mari. „Sediul firmei noastre de servicii funerare se află în curtea unei biserici, aceasta avånd în curte şi capelă. Aici costă 50 de lei pe noapte. În general, preţurile sunt între 80 şi 100 de lei pe noapte. Apropiaţii mortului, avånd în vedere că respectiva capelă se află în curtea bisericii ce are bunuri, nu au voie să stea la priveghi. Dar, punem noi o vorbă bună la administraţia bisericii şi, pe baza buletinului de identitate, puteţi sta şi peste noapte. Cåt despre preţurile pentru capelele din incinta cimitirelor municipalităţii, acestea sunt tot de 50-80 de lei pe noapte. La Ghencea II este 80 de lei pe noapte“, ne-a spus patronul unei firme de servicii funerare. Un alt patron de firme funerare ne-a spus că, „în sectorul 3, există biserici care, pentru ţinerea în capelă a mortului, percep şi 150 de lei pe noapte. Numai că, în acest caz, aparţinătorii pot sta la priveghi fără probleme“. Cåt despre cimitirele municipalităţii, patronate de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), 99% dintre acestea au capele, după cum a declarat directorul adjunct Marian Tudor. „Un singur cimitir al ACCU nu are capelă, dar o vom construi anul viitor. Noi percepem o taxă fixă de 50 de lei, indiferent dacă cel decedat este depus la capelă pentru una, două sau trei zile. Apropiaţii celui depus la capelă nu pot sta aici peste noapte. Noi am construit aceste capele pe baza unei hotăråri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi cred că s-a ţinut cont şi de normele UE. Nu vă pot spune, însă, dacă este obligatoriu ca aparţinătorii celui decedat să-l depună pe acesta la capelă“, a precizat, pentru „Curentul“, Marian Tudor. Există, însă, şi primării care nu s-au preocupat deloc de construirea de capele mortuare, cum este cazul oraşelor bistriţene Beclean şi Sångeorz-Băi.
Pe de altă parte, un preot care a dorit să-şi păstreze anonimatul a explicat pentru „Curentul“ că „asemenea norme UE contravin tradiţiei poporului nostru. Românii ţin şi jelesc mortul în casă timp de trei zile. Şi trebuie avut în vedere că aceste norme UE încalcă prevederile Cartei Europene, unde se spune clar că tradiţiile popoarelor trebuie respectate“.
Sursa :
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009112037114/Social/Normele-UE-ne-obliga-sa-ducem-mortul-la-capela.html

O nouă carte dezvaluie modul în care procurorii federali ai SUA rastalmacesc legile pentru a incrimina activităţi legale, cu sprijinul mass-media

Directorii agresivi ai unor firme şi politicienii apucători nu pot fi deosebit de populari în cadrul iconografiei americane. Dar, a fi membru în oricare dintre aceste clase nu este un delict federal.

Cu excepţia cazului când este considerat asa!

Într-o carte nouă şi importantă “ Trei delicte pe zi: Cum ţintesc agentii federali pe oamenii inocenţi”, avocatul in drepturile civile Harvey Silverglate, din Boston, susţine că în ultimele decenii  guvernul federal, bazându-se pe vagi si periculos de elastice statuturi, a incriminat o serie întreagă de activităţi. Rezultatul, Silverglate susţine, este că oamenii sunt în mod regulat trimisi la închisoare pentru crime despre care nici măcar nu ştiau ca le comisesera.

“Urmărirea penală ilicita a conduitei nevinovate, care este răstalmacita într-o acuzatie privind comiterea unei ilegalitati a nenorocit de multe ori vieţi nevinovate şi cariere. Familii intregi au fost devastate, la fel si relaţii nenumărate şi întregii companii”, scrie Silverglate, un prieten, precum şi un colaborator ocazional.

Sunteti sceptici? Luaţi în considerare trei cazuri rasunatoare luate din articolele recente:
• juraţilor într-un tribunal federal din Brooklyn, New York, le-a luat doar nouă ore să ii achite pe managerii de fonduri speculative ai Bear Stearns, Ralph Cioffi si Matthew Tannin, de acuzatiile de conspiraţie şi fraudă legate de prăbuşirea a doua fonduri speculative, un dezastru care a sters 1.6 miliarde dolari în active. Se pare că a existat o problemă: “Nu a fost clar că a existat o crimă,” Peter Henning, un profesor de la Wayne State University Facultatea de Drept, a declarat pentru Bloomberg. Procurorii spun acum ca vor aduce acuzatii de fraudă dubla împotriva celor doi.

• Cele mai recent cap de afis pentru masinatiuni financiare este Raj Rajaratnam, care gestionează un fond de aparare numit Galleon Group şi care a fost acuzat de tranzacţionare la nivel intern. Rajaratnam de fapt, a pierdut bani din tranzactii, care nu îl face să fie nici amuzant, nici stupid si nici inocent. Acesta din urmă ar putea fi un pariu bun. New York Times a pus bine problema: “Domnul Rajaratnam şi Galleon tranzactioneaza activele comerciale rapid, aduna informaţii intr-un mod rapace şi se concentreaza pe câştigurile pe termen scurt. Dar aceste tactici nu sunt ilegale.”

• Sal DiMasi, un fost purtator de cuvant al Camerei Reprezentanţilor din Massachusetts, combate acum un act de acuzare federal legate de favoruri politice primite, pe motiv că legea federala “privind fraudarea serviciilor cinstite” in temeiul careia el este acuzat, este “neconstitutional vaga”, conform Boston Globe. (Silverglate constată că o autoritate de la  Curtea Supremă de Justiţie, Antonin Scalia, s-a îngrijorat de faptul că legea mentionata, privind  serviciile ar putea fi folosita pentru a incrimina chiar si ceva nevinovat, cum ar fi “încercarea primarului de a folosi prestigiul funcţiei sale pentru a obţine o masa la restaurant, fără o rezervare”. În primul rând, deşi, DiMasi trebuie să rămână la avocatul său: federalii au încercat sa-l atace pe DiMasi pentru alegerea sa in privinta avocatului, printr-un conflict dubios de interese şi prin încercarea de a convinge pe funcţionarii de stat sa-l lase pe DiMasi fara pensie.

Potrivit Silverglate, astfel de comportament agresiv al procurorilor - sau, mai degrabă, abatere - nu este nimic nou. Într-adevăr, DiMasi este al treilea caz consecutiv al unui purator de cuvant al Massachusetts care urmează să fie vizat de agentii federali. Predecesorul său imediat, Tom Finneran, Silverglate scrie, a fost condamnat pentru o acuzatie legata de mărturia lui într-un proces civil, în care un detaliu neimportant a a fost transformat în ceva asemănător cu un sperjur. Finneran este acum o gazda de Talk –show Radio, şi nu unul foarte bun.

Silverglate urmareste aceste practici înapoi cu o jumătate de secol, de la un moment în care procurorii federali au început sa se indeparteze de la tradiţia de drept comun, că nu poate fi condamnat cineva pentru o infracţiune, cu excepţia cazului în care există o intenţie criminală. Pericolul, a avertizat un mebru al Curtii supreme de justiţie, Robert Jackson, în 1952, a fost faptul că procurorii ar ţinti o persoană şi apoi ar încerca să găsească o lege pe care ar fi putut s-o incalce respectivul - nu o sarcină dificilă, a remarcat el, având în vedere varietatea “mare de crime”din cărţi.

Victime Silverglate se incadreaza intr-o gama vasta, de la medici la artişti. In principal, totusi, cei mentionati de el pentru urmăriri pe nedrept sunt personaje nepopulare din lumea de afaceri - expertul financiar Michael Milken din era Reagan, Ken Lay şi Jeffrey Skilling, precum şi bancherul din investiţii din Silicon Valley, Frank Quattrone. Până ce termina Silverglate pledoaria, ne convinge ca sunt total nevinovate personajele acuzate, dar si că imaginea de băieti rai este, în mare măsură o creaţie a mass-media, care a beneficiat de scurgerile de informaţii de la procurori federale.

De fapt, Silverglate aduceun argument puternic că jurnaliştii, departe de a fi independenti de guvern, de prea multe ori sunt colaboratori virtuali în aplicarea legii in mod abuziv.
Cauza reală a colapsului de pe Wall Street nu a fost un comportament care a fost ilegal, ci, mai degrabă, un comportament care a fost legal. Cu pieţele financiare variind haotic si cu şomajul care continuă să crească, Congresul indepartandu-se chiar si de reforme timide, publicul este exigent si cere sângele vinovatilor.

Povestea moralizatoare a lui Silverglate este o contrapondere a mâniei justificabile, dar deplasate ca tinta, a publicului.

Destinul a făcut ca, de-a lungul carierei, să-i cunosc, personal, pe Procurorul Marian Sântion şi pe Porcurorul Ciprian Nastasiu, două extreme umane ce au fost colegi, până nu demult, la DIICOT. Fiecare dintre ei reprezintă un studiu de caz şi vor rămâne în istoria Procuraturii, primul pentru curaj şi profesionalism, iar cel de-al doilea pentru laşitate şi cretinism. În timp ce, zilele trecute, Nastasiu era prezentat cu surle şi trâmbiţe, de către trusturile infracţionale ale mogulilor anti-stat.de.drept, ca “erou” naţional, gândurile (scârbite de cacealmaua greţoasă cu care PORCURORUL Nastasiu, contra-cost, încerca să deturneze conexiunile dintre Hayssam şi coaliţia PSD-PNL) mi s-au îndreptat către PROCURORUL Marian Sântion. Mi-am amintit – şi le reamintesc tuturor! – că Sântion a fost singurul anchetator din România care, în ciuda tuturor presiunilor venite de “sus” a încătuşat clanul temutului Cămătaru. Mi-am mai amintit şi de faptul că tot Procurorul Sântion a avut curajul de a întocmi dosare penale şi de a dezvălui “Reţeaua imobilară a generalilor din Ministerul de Interne”. A fost maltratat, înjurat, scuipat doar pentru că şi-a făcut meseria cu ardoare şi n-a pactizat niciodată cu infractorii, indiferent din ce clasă politică ori medii de afaceri ar fi provenit ei. A avut nebunescul curaj ca, în FUNCŢIE fiind, riscându-şi nu doar locul de muncă, ci chiar viaţa, să dezvăluie public toate presiunile la care a fost supus (de la tentativele de şantaj sau de mituire săvârşite asupra sa de către inculpaţii pe care-i cerceta, pînă la ameninţările cu demiterea venite pe cale ierarhic-superioară). Mai mult decât atât: deşi intrase în conflict direct cu un important pion al PD-L (Vasile Blaga, pe care Sântion îl cerceta pentru complicitate la “Afacerea Apartamentul” cu miliţienii din M.I.), nu l-am văzut NICIODATĂ atacând, din această cauză, colateral. Cu toate astea, nicicând nu a fost prezentat, de către vreun moderator TV, ca un erou. Deşi… chiar era! De ce? Pentru că Marian Sântion a ales să fie PROCUROR! Ceea ce Nastasiu n-a făcut, el vânzându-se pe trei arginţi ai lui Patriciu, un pachet de Carpaţi (fără filtru) oferit de Voiculescu şi 50 de Tescovină dată de Vântu, dobândind astfel, pentru totdeauna, statutul de PORCUROR! Este şi va rămâne pata ruşinoasă de pe obrazul sistemului judiciar românesc. Iar decăderea sa nu s-a produs zilele trecute, când juca rolul victimei lui Băsescu, ci cu mult timp în urmă. Pe vremea când, având în lucru dosarul lui Patriciu pentru spălare de bani, a dat NUP pentru că acesta îi promisese că, prin sistemul relaţional de care dispunea, l-ar fi “uns” şef la DIICOT. Sau de pe vremea când, pentru o sticlă de tărie şi un trabuc oferite de acelaşi Patriciu la Clubul Bio-Bio din Floreasca (co-proprietatea unui cetăţean grec şi al unuia dintre fraţii lui Hayssam) a trimis în judecată Serviciul Român de Informaţii, la cererea expresă a lui Dinu… Ori de pe vremea când şi-a turnat la DNA colega de birou, un procuror ce avea în lucru un dosar de evaziune fiscală a lui Tender, iar femeia ajunsese să aibă idei sinucigaşe. Sau, de ce nu, de pe vremea când îi milogea lui Hayssam, la telefon (transcriptul fiind în custodia SRI), suma de 15.000 de euro ca să îl scape de acuzaţia de trafic de armament şi asociere cu Victor Bout! Mă bucur că, de-a lungul carierei, am avut onoarea să cunosc un PROCUROR! Mi-e silă că, de-a lungul aceleiaşi cariere, m-am intersectat, profesional, cu un PORCUROR…

Pe larg cititi aceste materiale scrise de Simona Fica

Excelenta analiza facuta de Vali Gros!
Pentru omul care munceste si vrea mai multi bani decat castiga, exista doua Romanii. In prima Romanie, solutia este sa faci greva. A doua este Romania Ralucai Stroescu si a lui Alexandru Miristea. Diferenta dintre ele este ca de la cer la pamant.
Alexandru Miristea, directorul de distributie al publicatiilor din trustul Realitatea, ocupa o functie care presupune un stres inimaginabil, scrie pe blogul sau Mihnea Maruta, fost redactor-sef al ziarului Cotidianul, parte din trustul Realitatea. Dragos Stanca, top-manager in cadrul aceleiasi companii, scrie pe blogul sau ca Miristea “a construit de la zero un departament de distributie care a functionat fara greseala”, dar ca “muncea nebuneste”.

Foto (10)

„Boerebistas, barbat get, luand conducerea neamului sau, a ridicat pe oamenii acestia ticalositi de nesfarsitele razboaie si i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat, in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celti, cei ce se amestecasera cu tracii si cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a nimicit cu desavarsire…” – Strabon, Geographia.

Nicicand nu au avut tracii, fie ei daci sau de alta sorginte, un lider mai impunator si mai influent decat a fost Burebista. Nu sunt cuvintele autorului acestui articol ci ale contemporanilor sai, locuitorii cetatii Dionysopolis, Balcicul de astazi, cei care il numeau cu mandrie “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia”. Este regretabil faptul ca, astazi, sursele care sa ne redea adevarata complexitate a geniului lui Burebista, dimensiunile reale, fizice sau morale ale marelui rege trac, lipsesc cu desavarsire. Au ramas doar ecourile faptelor sale in operele unora dintre cei mai ilustri istorici antici, acestea fiind, de fapt, singurele date pe care le detinem. Suficient, insa, pentru a ne crea o imagine despre personalitatea remarcabila a celui care a influentat decisiv istoria in urma cu mai bine de doua milenii.

Pastrand proportiile, putem compara pe “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia” chiar cu Alexandru Macedon… un lider ce a reusit intr-un timp foarte scurt sa ii uneasca pe cei de un neam cu el, sa supuna semintii indepartate si sa sfarseasca neinfrant in lupta o existenta demna de marile personalitati ale istoriei. Si tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat odata cu el ceea ce realizase. Ucisi in urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lasat in urma imperiile pe care le creasera, acestea fiind sfasiate si impartite intre cei care le-au urmat la conducere.

Cine a fost, insa, Burebista, care au fost realizarile sale si cine au fost personajele cheie care i-au influentat decisiv actiunile, va invit sa descoperim impreuna in cele ce urmeaza.

Burebista - un personaj enigmatic
Aproape orice manual de istorie, in special din seria celor post-decembriste, sustinea ca Burebista, marele rege al daco-getilor s-a inscaunat rege in anul 82 i.Hr si a cazut prada unui complot al nobililor in anul 44 i.Hr., acelasi an in care isi pierdea viata, intr-un mod similar, Iulius Cezar. Chiar daca nu sunt departe de adevar, astfel de afirmatii sunt, insa, nesigure. Cu siguranta ca atari probleme nu s-ar fi ridicat daca, din operele istoricilor antici care s-au ocupat cu istoria dacilor, s-ar fi pastrat macar una. Poate cea mai importanta dintre aceste lucrari, “Istoria Getilor”, scrisa de Dion din Prusa (cca 40-120 d.Hr) sau Dion Chrysostomos (Gura de Aur), asa cum mai era cunoscut istoricul antic, mai exista inca in secolul al VI-lea d.Hr., dupa cum afirma un alt istoric important, gotul Iordanes. Chiar daca acesta din urma face o grava confuzie confundandu-i pe goti cu geti, cel mai probabil in ideea de a gasi pentru neamul sau un trecut stralucit, informatiile preluate de acesta din opera lui Dion Chrysostomos sunt in masura sa faca oarecare lumina asupra trecutului lui Burebista:
“Apoi, in vreme ce la goti (geti) domnea Buruista, a venit in Gotia (Getia) Deceneu, pe vremea cand Sylla a pus mana pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Buruista i-a acordat o putere aproape regala. Dupa sfatul acestuia, gotii (getii) au inceput sa pustiasca pamanturile germanilor pe care acum le stapanesc francii”.

Se intelege astfel ca Burebista domnea deja in anul 82 i.Hr., an in care Sylla lua titlul de dictator la Roma. Ca inscaunarea sa nu putea fi departe de aceasta data o arata insasi durata domniei lui. Numai daca presupunem ca moartea sa a avut loc in anul 44 d.Hr, si avem deja 38 de ani in care Burebista a stapanit peste intregul neam al daco-getilor. Cu atat mai mult daca sustinem acea opinie a istoricilor care afirma ca tragicul sfarsit al regelui dac a avut loc cu putin timp inainte de razboaiele panonice ale lui Octavianus (35-33 i.Hr). Evident, o domnie atat de indelungata nu era ceva neobisnuit pentru lumea antica. Acelasi Iordanes vorbeste de un urmas al lui Burebista, Scorilo/Coryllus, ce a condus destinele dacilor timp de 40 de ani. Teres, regele odrisilor (traci din sudul Dunarii), a trait nu mai putin de 92 de ani, dupa cum sustine istoricul Theopompos, iar contemporanul lui Burebista, Mithridades al VI-lea Eupator a domnit 48 de ani (111-63 i.Hr.). Chiar daca nu il putem alatura regilor din sudul si nordul Dunarii, trebuie amintit si monarhul cu cea mai lunga domnie din istoria omenirii, anticul faraon Pepi al II-lea Neferkare, cel care a stat in fruntea Egiptului pentru nu mai putin de 94 de ani (cca. 2278 - 2184 i.Hr.).

Nu trebuie uitata, insa, nici acea parte a istoricilor care neaga vehement veridicitatea scrierilor lui Iordanes si implicit ca Burebista ar fi fost un rege al dacilor in anul 82 i.Hr. Opinia acestora se bazeaza pe un document contemporan cu monarhul daco-get, stela ridicata in cinstea diplomatului Acornion din Dionysopolis (Balcicul de azi). Acornion, un apropiat al lui Burebista, este pomenit cu cinste de catre locuitorii Dionysopolisului, ca unul dintre cei mai de seama cetateni, iar printre faptele sale se numara si o misiune diplomatica efectuata undeva intre anii 70-62 i.Hr., la tatal unui important rege dac, in cetatea Argedava (o locatie inca neidentificata, aflata probabil undeva pe cursul raului Arges). De aici si pana la supozitia ca este vorba de o misiune pe langa tatal lui Burebista, nu a mai fost decat un pas, ceea ce ar echivala cu o restrangere substantiala a anilor de domnie ai acestuia. Informatia este, insa, supusa unor opinii total divergente in randul oamenilor de stiinta, nu putini fiind aceia care sustin ca regele la care soseste Acornion in calatoria sa este chiar Burebista. De altfel, prietenia durabila si ajutorul reciproc dintre cei doi sunt bine cunoscute. Mai mult, razboaiele lui Burebista cu celtii, care au loc in jurul anului 60 i.Hr., se petrec dupa unirea triburilor dace, eveniment care nu putea fi realizat intr-un timp extrem de scurt.

Cu siguranta, insa, ca faptele marelui rege sunt mult mai importante decat biografia sa inca neelucidata.

Cei trei colosi ai Europei si cosmarul celtilor
Premizele pentru o unire a triburilor dacice intr-un singur neam erau deja create in momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arata, fara putinta de tagada, o migratie a clasei razboinice dace din nordul Dunarii catre Transilvania, acolo unde se naste un puternic centru politico-religios al stramosilor nostri. In Germania, Ariovistus incercase unirea triburilor germanice impotriva Romei, in timp ce Mithridades al VI-lea Eupator intemeiase in Asia Mica un stat puternic si intins, ce se dorea un adversar pe masura Cetatii Eterne. Roma isi amplifica tendintele expansioniste si chiar si la celti si la tracii sud-dunareni aparusera tendintele de unificare. Dacilor nu le lipsea decat un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit, cu prisosinta, Burebista.

Este cert ca denumirea de rege in lumea barbara desemna, mai degraba, un sef de trib sau al unei uniuni de triburi. Faptul ca Burebista este numit “cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia” (un fel de rege al regilor) nu poate insemna decat ca el reusise sa se impuna in fata liderilor locali si sa ii supuna pe acestia sub o singura conducere, fapt nemaintalnit in lumea tracilor. Este foarte posibil ca Burebista sa nu fi avut de infruntat fiecare trib dacic ci, mai degraba, sa fi realizat o mare unire a unor uniuni de triburi deja existente. Ca dovada faptul ca, dupa moartea sa, Dacia ce Mare se imparte in patru, apoi cinci parti, conduse de lideri mai putin insemnati, probabil urmasii sau chiar sefii uniunilor de triburi supuse. Dar unirea dacilor intr-un singur neam nu era decat primul pas din tumultuoasa domnie a lui Burebista.

Asa cum anticipase Herodot, tracii uniti puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu ceilalti doi colosi ramasi in lupta pentru Europa, odata cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator, Ariovistus si Cezar. Armata sa numara circa 200.000 de luptatori “ticalositi de nesfarsitele razboaie”, suficient cat sa il faca un rival de temut chiar si pentru Roma. De altfel, Burebista nu se teme sa ii infrunte pe gali, pe germanici si chiar pe romani. In lupta data intre anii 73-72 i.Hr de guvernatorul Antonius Hybrida cu locuitorii Histriei, locuitori sprijiniti de o armata de barbari, prezenta lui Burebista ca adversar al romanilor este una cat se poate de probabila. Era doar prima lupta a regelui daco-get cu Roma si, totodata, prima dovada pentru el ca romanii nu sunt invincibili. Luptele cele mai aprige se dau insa cu celtii razboinici aflati pe teritoriul Daciei.

O succesiune a bataliilor date de Burebista este greu de realizat. Putinele izvoare antice nu dau detalii asupra cronologiei luptelor regelui dac, mai ales ca el nu intra in atentia istoricilor greco-romani decat in momentul in care era evident ca Dacia devenise o problema spinoasa pentru “lumea civilizata”. Cel mai probabil, Burebista a declansat razboiul impotriva boiilor si tauriscilor aflati sub conducerea lui Critasiros in dorinta de a elibera vestul Daciei de amenintarea si jafurile continue ale celtilor. Insusi Strabon afirma ca, dupa ce cucerisera Roma in anul 390 i.Hr, si dupa izgonirea lui de catre romani “boiii se stramutasera langa Istru, traind amestecati cu tauriscii si razboindu-se cu dacii, pana cand acestia le-au sters neamul de pe fata pamantului”. Acelasi Strabon sustine ca Burebista a “pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu ilirii si a nimicit pe de-a-ntregul pe boiii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci”. Atat de crunta a fost razbunarea lui Burebista incat pamantul celtilor boii, anarti si taurisci a ramas loc de pasunat pentru neamurile vecine. Cu toate acestea, chiar si Strabon se lasa uneori purtat de exaltare. Faptul ca boiii nu au fost exterminati, asa cum sustine istoricul antic, o confirma insusi Iulius Cezar, cel care ii descrie pe celtii supravietuitori incercand sa scape de napasta dacilor si cautand aliante cu triburile galice pentru a prada din nou. In plus, boiii sunt cei care au dat numele Boemiei de astazi.

Nu la fel stau lucrurile si cu scordiscii aflati la gurile Tisei. Fosti aliati ai dacilor in campaniile de jaf de la sudul Dunarii, ei devin adversari ai lui Burebista si sunt aproape stersi din istorie de uriasa armata a dacilor. Ca astfel au stat lucrurile, o poate explica orice strateg militar. Este greu de imaginat ca, atata vreme cat Roma era principalul advesar al lui Burebista, acesta sa fi incercat o campanie impotriva latinilor stiind ca poate fi impresurat de celtii cei razboinci si imprevizibili. Doar un nebun ar fi riscat un razboi pe cel putin doua fronturi, astfel ca, o campanie indreptata initial spre celti si apoi spre cetatile de la Marea Neagra si catre Balcani este cea mai plauzibila desfasurare a lucrurilor.

Cele mai sangeroase lupte ale lui Burebista se incheiasera. Dacia fusese eliberata de pericolul celt dar, pentru regele dac, misiunea sa in fruntea dacilor era departe de a se fi incheiat. Ducand o politica expansionista demna doar de marii luptatori ai Antichitatii, el isi indreapta atentia catre bogatele colonii grecesti de la malul Marii Negre. In anul 55 i.Hr, cetatea Olbia de la gurile Bugului este prima care se pleaca in fata dacilor. Urmeaza Tyras, Histria (acolo unde Burebista arde din temelii cetatea ce cutezase sa il infrunte), Tomisul si Mesembria. Alte cetati refuza lupta si se predau pasnic, asa cum se intampla cu locuitorii Dyonisopolisului. Muntii Haemus sunt si ei trecuti in stapanirea regelui neinvins al daco-getilor. De acum, conflictul cu Roma parea inevitabil.

Sfidand practic pericolul, Burebista intreprinde campanii de jaf in Macedonia si Iliria, acolo unde romanii se vad nevoiti sa se recunoasca infranti. Mai mult, monarhul dac incearca sa influenteze politica Romei si se implica puternic in razboiul dintre Pompei si Cezar. Acelasi Acornion din Dyonisopolis este omul care negociaza din umbra cu Pompei in favoarea dacilor. Privita astazi ca o eroare, alegerea lui Burebista a fost, insa, una cat se poate de logica la momentul respectiv. Cezar avea toti sortii impotriva sa. Pierduse prima batalie impotriva lui Pompei, iar acesta din urma se autointitula deja lider al Romei. Mai mult, intr-un discurs public el lasa de inteles ca se baza pe ajutorul unui puternic rege barbar. Cine altul sa fie puternicul sustinator al romanului daca nu dacul Burebista?

Istoria nu este, insa, una previzibila. Desi o armata numeroasa a dacilor marsaluia in ajutorul lui Pompei, Cezar anticipase pericolul si atacase fara sa mai stea pe ganduri. La Pharsalos, el obtine o victorie ce avea sa schimbe fata lumii pentru totdeauna. Nu putem decat sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca razboinicii daci ar fi ajuns la timp in ajutorul lui Pompei. Drept raspuns, noul lider al Romei nu se gandea decat la razbunare. In Macedonia, el maseaza o armata uriasa, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decat i-au fost nevoie pentru a cuceri Galia. Singurul sau gand era acela de a da o lectie cutezatorului rege dac. Nu apuca sa isi duca planul la indeplinire. Este ucis in anul 44 i.Hr, in urma unui complot al senatorilor. La scurt timp, Burebista cade prada unui complot similar pus la cale, cel mai probabil, de regii daci pe care ii supusese. Dacia este sfasiata aproape imediat in patru parti, apoi in cinci, asa cum ne spune istoricul Strabon. In Transilvania, acolo unde preotul Decenu preluase puterea regelui si acolo unde se gasea cea mai puternica factiune dacica, avea sa se nasca, cat de curand, un alt rege pe masura lui Burebista… nimeni altul decat Diurpaneus - Decebal.

El, marele rege Burebista, isi ocupase deja locul printre zeii neamului sau. Sursa http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5108903-burebista-celtoctonul-nimicitorul-de-celti

Pierdut in imensitatea Muntilor Himalaya, un mic grup de oameni strabate un drum doar de ei stiut. O lunga calatorie ii duce deopotriva spre inaltimi si spre adancuri, in cautarea unor leacuri daruite de natura. Pietre miraculoase, ape vindecatoare, ierburi cu puteri tainice sunt tintele cautarii lor.

Ladakh este o regiune situata la granita unde se intalnesc Muntii Himalaya si Karakorum. E un tinut cu natura mareata si aspra si cu oameni putini, care tin strans si cu indarjire la traditiile lor. Printre cele mai puternic inradacinate practici se numara acelea care tin de medicina traditionala. De mii de ani, aici traiesc si vindeca asa-numitii amchi – vraci. Cunosc nu numai plantele, ci si felul in care acestea trebuie culese pentru a-si arata puterea; nu numai locurile unde se gasesc pietre tamaduitoare, ci si felul in care trebuie pregatite acestea astfel incat sa fie benefice si nu otravitoare. Amchi-i cunosc virtutile apelor tuturor izvoarelor si torentelor din tinut si le folosesc pentru bai sau pentru a le bea.

Calatoria lor are, evident, un scop practic; totusi, apare mai mult (si poa­­te chiar este, in buna masura) ca o calatorie initiatica, intr-atat este de incarcata de ritualuri magice, de prac­­­tici cu tainice semnificatii spi­ri­tua­le. Niciun amanunt nu este neglijat. Un calugar budist insoteste grupul si are grija sa rosteasca, in fiecare zi, rugaciunile potrivite, la orele si in locurile potrivite. Din ceata cautato­rilor face parte si un copil de 12 ani. Rolul sau e foarte important: el este cel care culege plantele. Caci acestea nu pot fi adunate – conform traditiei – decat de un copil cu inima curata. Atingerea unui om matur, peste al carui suflet au trecut deja prea multe incercari si pacate ine­ren­te vietii, ar dauna puterii vindecatoa­re a plantelor. In acest punct, cultu­rile lumii se intalnesc: nu numai in Orientul Indepartat, ci si in Europa descoperim insemnatatea ritualurilor. O planta nu poate fi culeasa oricum. Daca vrei sa obtii ceva de la ea, trebuie nu numai sa o prelucrezi intr-un anume fel, ci si sa o recoltezi intr-un mod guvernat de reguli stricte.

Amchi hotaraste ce plante vor fi culese; el e cel care le analizeaza, uneori chiar gustandu-le, asa cum face de pilda cu florile trandafirilor salbatici, pentru a afla daca acestea au ajuns in stadiul in care puterile lor lecuitoare se afla la apogeu. Plantele adunate sunt spalate in apa izvoare­lor si apoi uscate. Vor deveni mate­ria prima pentru felurite preparate si metode de tratament, unele surprin­zatoare pentru gandirea medicala occidentala. O asemenea metoda este moxibustia, realizata cu ajutorul unui ghemotoc de materie vegetala uscata care e arsa pe pielea pacientu­lui, pentru a stimula anumite puncte energetice ale corpului (punctele de acupunctura). Ceea ce nu poate fi vin­decat cu ajutorul plantelor ar pu­tea fi tamaduit prin puterile magice ale pietrelor. De secole, in Ladakh, vracii intrebuinteaza anumite mine­rale, extrase din munte, pentru a trata felurite afectiuni.

Cautarea pietrelor de leac presu­pune o calatorie dificila, la 5.000 de metri altitudine, presarata cu practici de purificare si rugaciuni. Amchi si insotitorii sai calatoresc timp de noua zile pana in inde­partata vale Zanskar, in cautarea filonului de pietre tama­du­it­oare. Ceata innopteaza intr-un cort, la inaltimea de 4.500 m, iar me­sele, frugale, sunt adesea alcatuite dintr-o pasta obtinuta prin ames­­te­ca­rea fainii de orz prajit cu ceai.

Odata gasit filonul, amchi sapa si extrage din stanca bucati de mineral in care se ascund tainice puteri tamaduitoare. Pietrele sunt verificate atent: unele pot fi atat de toxice, incat nu sunt potrivite pentru leacuri. Altele pot fi utile, dar numai dupa ce au fost supuse unor metode speciale de purificare. O cunoastere profunda, transmisa de veacuri de la o generatie la alta si consolidata in zeci de ani de practica, il ajuta pe amchi sa deosebeasca pietrele bune de cele otravitoare.

Unele pietre racesc corpul atunci cand sursa dezechilibrului este o prea mare cantitate de caldura, de „foc interior“. Pietrele pot fi purtate, simplu, ca podoaba (in acest caz fiind alese de un astrolog, la nasterea copilului, pentru a-l proteja pe purtator de-a lungul vietii); pietrele regleaza fluxurile energetice din corp si au, totodata, un inteles spiritual. Alteori, in cazul unor boli grave, din pietre se prepara leacuri care pot fi ingerate. Aceasta practica e insa periculoasa, caci anumite pietre pot avea efecte toxice. Sunt necesare pregatiri aparte, operatii speciale de neutralizare a toxinelor, ce tin deopotriva de chimie si magie (magia nefiind, poate, decat partea, inca neexplicata, a fenomenelor fizico-chimice din materia minerala care ii dau acesteia proprietati benefice). Cristalele vindecatoare sunt pisate si amestecate cu lapte de iac, in noaptea cu Luna plina a celei de-a opta luni. Acest procedeu elimina, zice-se, efectele toxice ale pietrelor.

Acum, cand chiar si gandirea medicala occidentala se departeaza, incet, dar sigur, de abordarea traditionala – orientata spre efectul chimic al moleculelor terapeutice – si se indreapta tot mai mult spre efecte­le subtile ale substantelor, spre vibratiile care influenteaza starea energetica a corpului, asemenea tipuri de tratamente, inspirate din medicina traditionala chineza si tibetana, atrag atentia specialistilor, desi sunt inca privite cu scepticism. E clar ca actiunea lor se afla din­colo de tiparul clasic „molecula X se leaga de receptorii Y din mem­bra­na celu­lara, blocand actiunea enzimei Z“ etc.

Totusi, si in medicina Occidentului exista metode terapeutice care actio­nea­za mai degraba prin influente energetice decat, material, prin molecule specifice. Homeopatia si terapia florala Bach sunt doua exemple devenite deja clasice. Poate ca, la urma urmei, distanta dintre Orient si Occi­dent nu este chiar atat de mare.

FACTS

Ladakh inseamna in limba urdu tinutul trecatorilor inalte. Regiunea este situata in nordul Indiei, iar putinii ei locuitori sunt, in majoritatea lor, de origine tibetana. Puternic influentata de cultura tibetana, zona e supranumita, de altfel, Micul Tibet. Renumita pentru frumusetea salbatica a peisajelor sale montane, Ladakh a avut, in trecut, o mare importanta strategica, de vreme ce pe aici treceau cele mai insemnate rute comerciale ale Asiei. Importanta sa a scazut foarte mult dupa ce, in 1960, China a inchis granitele spre Tibet si Asia Centrala. Ladakh este cel mai inalt platou al Indiei, ridicandu-se la altitudini de peste 3.000 de metri. Cel mai important oras este Leh, situat la 3.650 m inaltime si avand cca 30.000 de locuitori. Localnicii traiesc pe seama recoltelor de cereale (orz, grau), leguminoase si fructe si a animalelor domestice – iaci, vaci, capre si oi. Guvernul indian incurajeaza si activitatile turistice in regiune, astfel incat astazi turismul a devenit o importanta sursa de venit pe plan local. Desi doar 4% dintre localnici sunt angajati in industria turismului, aceasta furnizeaza 50% din produsul intern brut. Limba vorbita este ladakhi, un dialect tibetan; sunt folosite si limbile hindi, urdu si engleza. Cei mai multi dintre locuitori au ca religie budismul tibetan, iar o mica parte sunt musulmani sii Dictionar Medicina orientala beneficiaza azi din plin de progresele stiintei occidentale in ceea ce priveste diagnosticul (prin metode de laborator) si tratamentele. Dar si ea si-a extins influenta, in ultimele decenii, spre vest, dovada numarul crescand de medici europeni si americani specializati in asa-numitele terapii complementare. De altfel, medicina orientala nu este singura care „gandeste in termeni de energie“: europenii au produs si ei terapii revolutionare, desi (sau de aceea?) contestate, care pornesc nu material, de la substante medicamentoase, ci de la notiuni precum energie si vibratii.

A. Acupunctura.
Este o straveche metoda chineza de tratament ce consta in stimularea, cu ajutorul unor ace metalice fine, a unor puncte precise de pe corp, situate de-a lungul asa-numitelor meridiane de acupunctura. Metoda se bucura de interes si in Occident, fiind folosita mai cu seama pentru tratarea durerilor. Ace­­­easi abordare – stimularea unor puncte specifice, care reprezinta pro­iec­tia pe suprafata corpului a unui organ intern – se regaseste si in acu­pre­sura sau preso­punctura (stimularea, prin apasare, a unor puncte de pe corp), in reflexo­logia plantara (masarea unor puncte de pe talpa, pentru tratarea unor afectiuni interne) si in auriculoterapie (stimularea unor puncte de pe pavilionul urechii care reprezinta proiectii ale diferitelor organe si regiuni ale corpului).

B. Bach, Edward (1886-1936).
Numele medicului englez care a inventat o metoda de tratament bazata pe utilizarea florilor sub forma unor „esente florale“. Metoda sa consta in scufundarea florilor in apa intr-un vas pastrat la soare. Lichidul astfel obtinut pastra, potrivit lui Bach, „vibratia energetica“ a florii. Remediile florale Bach sunt utilizate in special pentru tratarea problemelor de ordin emotional, spiritual, manifestate prin simptome ca insomnie, atacuri de panica, anxietate sau depresie. Criticii acestei metode sustin ca succesul tratamentului s-ar datora, de fapt, asa-numitului efect placebo (ameliorarea survine ca urmare a autosugestiei, a convingerii ca remediul va actiona pozitiv) sau simplului fapt de a vorbi unui terapeut despre problemele emotionale care te coplesesc.

C. Cristaloterapia.
Este o metoda devenita populara in Occident in ultimele decenii. Conform principiilor acestei terapii, mineralele cristalizate produc vibratii energetice care pot armoniza energia corpului uman, corectand anumite dezechilibre survenite in functionarea lui. Practicienii cristaloterapeuti utilizeaza diferite minerale (deseori din categoria celor numite popular pietre pretioase sau semipretioase), alese in functie de afectiunea specifica de care sufera pacientul.

F. Fitoterapia.
Adica tratarea diverselor afectiuni cu ajutorul plantelor. Este o metoda universala si, probabil, cea mai veche dintre terapii. Speciile de plante sunt, desigur, diferite de la o cultura la alta, in functie de localizarea geografica, dar, dincolo de diferente, se remarca si multe similitudini tulburatoare, mai ales in privinta laturii spirituale a metodei de tratament cu plante. In culturile vestice actuale, aceasta latura s-a cam pierdut; ea subzista in culturile traditionale, ca parte integranta a metodei. Vremurile moderne au adaugat fitoterapiei analiza chimica amanuntita a speciilor de plante utilizate traditional, evidentiind principiile active ale speciilor vegetale, confirmand efectele benefice ale unora dintre acestea, infirmand renumele altora si nuantand prescriptiile in privinta dozelor si modalitatilor de preparare.

H. Homeopatia.
Dezvoltata de medicul german Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843), este o metoda care vizeaza tratarea unui anumit simptom prin administrarea unor doze extrem de mici (amestecuri foarte diluate) dintr-o substanta care, in doze obisnuite, ar produce tocmai acel simptom (principiul similitudinii). Homeopatia priveste boala ca pe un dezechilibru morbid al functiilor organismului si ia in considerare nu doar simptomele ca atare, ci si particularitatile proprii bolnavului, individualizand astfel problema. Practicantii acestei metode afirma ca efectele unui anumit remediu sunt cu atat mai puternice, cu cat remediul este mai diluat; uneori dilutia este atat de inalta, incat, practic, in solutia administrata nu mai poate exista nici o molecula din substanta „activa“ si, totusi, remediul functioneaza. Prepararea dilutiilor include si scuturarea puternica si repetata a recipientelor care contin solutiile diluate, pentru a activa remediul. Homeopatia este o metoda de tratament mult criticata, datorita imposibilitatii de a i se gasi explicatii stiintifice in termenii chimiei si ai fizicii conventionale. Cu toate acestea, medicii homeopati obtin adesea rezultate remarcabile, ceea ce arata ca mai avem multe de invatat.

M. Medicina traditionala chineza.
Este un ansamblu de teorii medicale si practici terapeutice vechi de secole, bazate pe o abordare holistica (ce considera organismul in intregul sau) si pe o viziune a fiintei vii ca sediu al unor energii aflate in echilibru. Este un ansamblu vast, dezvoltat timp indelungat prin cercetare si practica, si are la baza, printre altele, dualitatea yin/yang, siste­mul celor 5 elemente din natura, aflate intr-o corespon­denta subtila cu organismul uman, teoria Zang Fu a organelor si teoria meridianelor energetice ale corpului uman. Printre caracteristicile medicinei traditionale chineze se numara atat metode specifice de diagnostic (de pilda luarea pulsului in sase locuri diferite), cat si metode de tratament ca acupunctura, terapia nutritionala chineza, masajul si medicina herbala.

EXPERTS

Unul dintre aspectele cele mai interesante ale univer­su­lui spiritual al satului românesc traditional il consti­tu­ia domeniul vast al utilizarii diferitelor plante in medicina populara, asociat indeplinirii unor ritualuri cu caracter magic. In general, culegerea si folosirea ierburilor de leac erau apanajul femeilor. O importanta caracte­ris­tica a acestei activitati o constituia alegerea timpului propice pentru recoltat. Iarba mare, leac pentru tuse, oftica si vatamatura, era culeasa doar in dimineata zilei de Sf. Gheorghe, inainte de rasaritul Soarelui. Floarea de Sânziene, benefica pentru durerile de spate si element important in ritualuri divinatorii, era incarcata cu cele mai mari puteri in noaptea de Sânziene – 24 iunie –, la miezul noptii. Matraguna era culeasa tot noaptea, in intervalul dintre Pasti si Inaltare. Ritualul recoltarii acestei plante inregistra diferente notabile de la zona la zona si mai ales in functie de scopul final al utilizarii ei. Daca fetele adunau matraguna ca sa faca vraji pentru atragerea dragostei, ele porneau de acasa in mare secret, la miezul noptii, spre locul unde stiau ca se afla aceasta. Goale si despletite, ele trebuiau sa se imbratiseze si sa se sarute, dupa care dansau in jurul matragunei cântând. Daca planta urma sa fie utilizata pentru „a face de urât“ dusmanilor, femeile mergeau la ea imbracate cu haine murdare si vorbeau urât, dupa care rosteau descântecul specific: „…Eu te iau …/ Pe urât, nu pe placut“. Indiferent de scopul utilizarii matragunei, culegatoarele nu uitau niciodata sa aduca „plata“ pentru aceasta: pâine, sare, bautura s.a. Nerespectarea acestui obicei putea activa proprietati nefaste, care puteau provoca nebunia sau chiar moartea unor persoane.
Sursa http://www.descopera.ro/stiinta/929205-calea-spre-tamaduire

Curtea Constitutionala din Rusia a interzis joi aplicarea pedepesei cu moartea, in asteptarea deciziei Parlamentului de a o aboli, conform angajamentelor internationale asumate de Moscova, anunta AFP.
“Aplicarea pedepsei cu moartea incepad cu 1 ianuarie 2010 (data la care expira moratoriul aflat in vigoare in prezent) este imposibila”, a declarat presedintele curtii, Valeri Zorkin.
Decizia este definitiva si nu poate fi atacata, a adaugat el, subliniind ca mingea se afla acum in terenul Dumei de stat (camera inferioara a Parlamentului). Care insa, este posibil sa tina cont de sondajele de opinie care arata ca 62 % din rusi vor mentinerea acestei pedepse.
Potrivit acestui moratoriu, pedeapsa cu moartea nu se mai aplica in Rusia, dar nu a fost niciodata abolita, in ciuda angajamentului asumat de aceasta tara in 1996, cand a aderat la Consiliul Europei.
Rusia a semnat la acel moment Protocolul 6 al Conventiei europene a drepturilor omului privind abolirea pedepsei capitale, dar Parlamentul rus s-a opus, pana in prezent, ratificarii acestui document.
Pentru a se conforma obligatiilor internationale, presedintele de atunci, Boris Eltin, a impus un moratoriu asupra executiilor.
Reprezentantul lui Dmitri Medvedev la Curtea Constitutionala, Mihail Krutov, a lasat sa se inteleaga ca puterea este de acord cu abolirea pedepsei, dar opinia publica nu este inca pregatita pentru acest lucru.
“Presedintele nu poate forta Duma. In ceea ce il priveste, Medvedev a luat deja toate masurile necesare”, a declarat Krutov.
O larga majoritate a populatiei Rusiei - 62%, potrivit unui sondaj din iunie - se pronunta in favoarea pedepsei capitale.
Rezolvarea acestei chestiuni depinde in mare masura de partidul Rusia unita, majoritar in Duma, si de presedintele sau, influentul premier Vladimir Putin.Care a stiut mereu sa mearga pe trendul dictat de capricioasa natiune rusa.

TINA R , brand-ul romanesc al modei , pare sa se transforme pe zi ce trece intr-o victima a crizei economice traversata de Romania. Creditorii si-au pierdut rabdarea si au trecut la executarea silita , sau chiar cer falimentul firmei romanesti.

Si alti creditori cer bani de la TINA R

Termen - 16.11.2009

Judecătoria SECTORUL 1 din Municipiul Bucuresti
Nr. 25810/299/2009 - 07.08.2009
Cauza : incuviintare executare silita
Materia : Civil
Stadiu : Fond
Parti
Creditor - S.C. INFORM LYKOS S.A.
Debitor - S.C. TINA R S.A.Termene

In urma cu cateva zile reprezentantii societatii  Graffitti - 94 R.B.I. Prodcom SRL s-au adresat agentiei de colectare debite Urban si Asociatii  in vederea recuperarii unei creante  de  60373.31  Ron, reprezentand suma neincasata (la care se adauga dobanda legala/penalitati de intarziere) urmare a raporturilor comerciale derulate cu S.C. TINA R S.A. (CF -

Speram sa obtinem o reactie  rapida din partea reprezentantilor SC TINA R S.A. pentru a evita eventuale complicatii generate de procedurile judiciare ce urmeaza a fi initiate.

—– Forwarded Message —–
From: “LOTERIA ESPANA” <loteriaespanasa@terra.es>
To: undisclosed-recipients:;
Sent: Thursday, November 19, 2009 3:28:16 PM GMT +02:00 Athens, Beirut, Bucharest, Istanbul
Subject: FELICITARI

NR. DE REF.: ROEUSP7775553
NR. DE CERERE:  X–8007891324–Z,

INSTINTARE DE PREMIU,
Ne    face placere sa va instintam de aparitia loteriei E LOTTO , un program international care are loc in Madrid, Spania pe data de 2 august 2009 cu scopul de a incuraja folosirea internetului. E-mail-ul dumneavoastra care corespunde numarului de tichet 357-0146-744-224 cu numarul de serie 51128-07  a castigat numarul norocos  02-07-14-25-44+02-04 care a castigat loteria de categoria a treia.

In consecinta s-a aprobat sa intrati in posesia  sumei de Ђ 415.810.00  ( PATRU SUTE CINSPREZECE MII OPT SUTE ZECE EURO) cash,  fiind inregistrat cu NR. DE REFERINTA : ROEUSP7775553 SI NR. DE CERERE   X-80078913224-Z.

Modul inmanarii acestei sumi se poate alege dintre urmatoarele  optiuni: (A) C.E.C (B) TRANSFER BANCAR (C)  INMANARE PERSONALA.

Suma dumneavoastra  este  depozitata la o banca spaniola fiind asegurata cu e-mailul dumneavoastra din motive de securitate si va va fi inmanata  din hotararea Consiliului Loteriei dupa ce se vor verifica toate datele.

Va cerem sa tineti in secret acest premiu si sa nu il faceti cunoscut in mod public pana cand va va fi inmanat, deoarece  face parte din politica de securitate a consiliului loteriei pentru a se evita cererea de catre o alta persoana.Toti participantii au fost selectati la intamplare prin intermediul unui program computerizat.

Pentru a se putea procesa inmanarea premiului loteriei , va rugam contactati agentul dumneavoastra Dna. SRN  ANABEL  CARLOS managerul de externe al bancii Bancaixa ,la TEL. 00 34.634.154.581  sau e-mail bancaixa@ozu.es si sa ii facilitati nr. de referinta si nr.de cerere.

Beneficiarul este responsabil  de orice fel de cheltuieli de inmanarea a premiului in tara ei/lui.

FELICITARI inca o data din partea tuturor membrilor personalului  pentru ca  faceti parte din acest program international de loterie.

PEDRO JUAN CAMACH
(PRESIDENTE)

Victor Roncea anunta pe blogul lui ca in PSD incepe deranjul : Crin Antonescu intra in turul II cu Traian Basescu, iar Mircea Geoana ajunge aproape de visul lui de a deveni astronaut si a ajunge in sfarsit in aer.