Am trăit într-o vreme în care…

- nimeni nu își imagina că orice orășean va fi nevoit să își cumpere apă potabilă de la magazin;
- nimeni nu își imagina că tarabagiii vor ajunge să promoveze roșiile de import ca “roșii românești”;
- nimeni nu își imagina că va ajunge să facă fotografii mâncării din farfurie;
- nimeni nu își imagina că o mulțime de oameni vor admira fotografia mâncării din farfurie:
- nimeni nu își imagina că internetul va ajunge să fie folosit pentru a conversa cu detergentul sau cu mașina de spălat despre fotografia cu mâncarea ta din farfurie:
- nimeni nu își imagina că patriotismul românesc se construiește cu batonul de rom și că se poate comunica despre cum fac CSR cămătarii;
- nimeni nu își imagina că ar putea fi de rău dacă din DDTV iese TV-ul;
- nimeni nu își imagina că vom avea Google fără Reader;
- nimeni nu își imagina că Pițurcă ar putea să ajungă antrenor;
- naționala de fotbal a României chiar juca fotbal.

Și, așa cum se întâmplă pe acest blog de ani buni în acestă zi, închei cu o urare: La mulți ani, Orlando!

La invitaţia Curtea Veche Publishing, miercuri, 13 martie, voi discuta cu Juan Pablo Villalobos, copilul teribil al literaturii mexicane.

O discuție prietenoasă, pe marginea volumului “Fiesta în bârlog” la care vă invit și pe voi. Ea, discuția care vă să zică, va avea loc în Energiea (str. Brezoianu, nr. 4), de la ora 19:00.

Juan Pablo Villalobos (n. 1973, Guadalajara) este unul dintre scriitorii contemporani în plină ascensiune. Prozator, eseist şi critic literar, obişnuieşte să abordeze în textele sale teme surprinzător de diverse, de la influența avangardei asupra operei lui César Aira, la “tangologie”, ejaculare precoce şi literatura latinoamericană în prima jumătate a secolului XX. A fost bursier al programului Alßan, finanţat de Uniunea Europeană, şi a obţinut un doctorat în teoria literaturii şi în literatură comparată la Universitatea Autonomă din Barcelona. De origine mexicană, trăieşte de câţiva ani în Brazilia, în São Paulo, după ce, până în 2011, a locuit timp de opt ani în Barcelona.

Așadar: ungurii nu ne plac pentru că vor să pună mâinile pe Ardeal și să-l înghesuie prin buzunare; la evrei strâmbăm din nas neuitând să spunem, chiar și în cazul personalităților care ne-au făcut cinste, “da. dar ală nu era român, ci evreu, pe numele lui real Xstein”; lipovenii e clar, sunt cu lotca și cu votca, machidonii sunt șmecheri și zgârciți si tot așa.

Ok: să zicem că așa sunt metehnele de (ne)gândire ale românului. La limită, pot înțelege asta. Ceea ce nu pot înțelege este următorul lucru: dacă toți ailalți sunt așa răi, atunci de ce ăștilalți, “românii sadea” care mai rămân după cernere sunt leneși, proști, înceți și câte și mai câte, în funcție de zona geografică în care s-a născut?

Adică pe tărâmul Mioriței nu e chiar nimeni vrednic să tragă un pui de somn fără să fie înjurat de vreunul care, neavând altă treabă, se-mpiedică de umbra lui?

Și dacă tot a venit vorba: poate mă lămurește și pe mine cineva de ce în toate articolele de pe Wikipedia, de exemplu, se specifică, încă din primele rânduri: “român evreu”? Și asta în vreme ce n-am găsit pe niciunde scris “român ungur”, “român turc” sau “român țigan”…

Potrivit datelor din 2010 ale Băncii Mondiale, în timp ce 12,6% din populația României emigrează în alte state, cetățenii altor state care au emigrează în România reprezintă doar 0,6% din populația țării.

Principalele țări în care emigrează românii sunt: Italia (813.037 persoane), Spania (810.471 persoane), Ungaria (189.055), Israel (182.099) și SUA (171.253), iar principalele țări din care se emigrează în România sunt: Moldova (39.091 persoane), Bulgaria (19.752 persoane), Ucraina (13.890), Rusia (7.760) și Siria (7.346).

Mai multe date din 2010, într-o excelentă vizualizare dinamică, pe peoplemov.in, un proiect experimental realizat de către Carlo Zapponi.

În iulie 2012, întreaga lume avea să afle o informație care poate fi rezumată și așa: tuturor cosmonauților americani le-au plăcut femeile. De ce abia atunci? Pentru că atunci a fost făcut public faptul că și lui Sally Ride, prima femeie cosmonaut din SUA (și cea de a doua din lume, după rusoaica Valentina Tereshkova) îi plăceau tot femeile.

Faptul că, până și în cea mai veche democrație a lumii, Sally Ride a făcut această mărturisire abia în 2012 (și atunci, prin intermediului unui necrolog postat online, deci după moartea sa) spune multe despre capacitatea noastră de înțelegere. Și, aceasta chiar dacă, la suprafață, această capacitate democratică de înțelegere e în plin avânt: Darth Gaydar este numele unui erou gay recent introdus în jocul Star Wars, joc care se bucură de acum și o întreagă planetă gay: Makeb.

Imaginea realității este însă cu totul alta: sute de mii de oameni în stradă, protestând împotriva căsătoriilor gay. În Paris, într-o altă mare democrație a lumii.

Privit din acest punct de vedere, faptul că în 1998 Emil Constantinescu a grațiat-o pe Mariana Cetiner, ultima româncă închisă pentru lesbianism, pare un act de curaj. Chiar dacă Mariana Cetiner ispășise deja trei ani de închisoare pentru “vina” sa. Și, tot din acest punct de vedere, oprobiul public la care a fost supusă handbalista Alina Dobrin pentru vina de a fi îndrăgostită de o femeie este doar o crestătură într-un munte intoleranță.

O intolereanță pe care încercăm să o ascundem într-un ocean de prefăcătorie: cea mai sinistră scenetă din “cazul Alinei Dobrin” a fost jucată la toate emisiunile sportive de un antrenor care spunea că, dacă Alina nu ar încerca să corupă și alte colege și și-ar vedea de treabă, el nu ar avea nimic împotrivă să o antreneze. De parcă persoanele gay ar fi asemeni traficanților de droguri: umblă la ele cu “tentațiile contra naturii” încercând să-i corupă pe ceilalți la colț de stradă, de club sau de vestiar…

Un ocean de prefăcătorie în care ne scăldăm (și ne complacem cu toții): “bre, au ajuns în finală la Vocea României o mulatră și un maghiar? Păi ce dovadă mai bună vrei că suntem un popor tolerant?!”.

Adevărul e că aceia care gîndesc așa sunt prefăcuți și nu toleranți. Adevărul e că în finală la Vocea României au ajuns doi cetățeni români. Adevărul e că Alina Dobrin iubește pe cineva (și nu contează pe cine pentru că este viața și decizia sa). Adevărul e că, din cosmos, toți românii sunt buni. Și că problemele pe care le avem țin de aproapiere și nu de distanțe.

Așadar Facebook își face motor de căutare.

Ceea ce e bine. Criteriile Graph Search, motorul de căutare al facebook, vor fi, în ordine, valoarea informativă, proximitatea temporală și interesul față de subiect al “prietenilor” utilizatorului care efectuează căutarea, interes determinat prin numărul de “like-uri”. Ceea ce nu e rău. Dar cât e de bine?

Păi să vedem: dacă eu vreau să ies la un restaurant, caut în facebook și văd ce restaurante le-au plăcut prietenilor mei. O chestie care ar fi nouă dacă nu ar exista deja o rețea socială care să facă asta. Acum, haideți să nu fim cârcotași și să recunoaștem că facebook aduce plusvaloare: un utilizator poate căută, de pildă, femeile necăsătorite din proximitatea sa (pentru că, potrivit lui Mark Zuckerberg, “statusul relației” va fi una dintre “categoriile relevante” după care se poate căuta), iar apoi, să hărțuiască domnițele cu pricina după bunul plac cât îl țin buzunarele grație opțiunii recent introduse de a trimite un mesaj cui vrei tu dacă plătești un dolar. Hopa, asta nu e bine! Să revenim prin urmare la exemplul cu restaurantele.

Ideea e asa: deja o mulțime de restaurante (sau orice alte pagini de produs/companie) au primit o mulțime de like-uri ca urmare a unor concursuri de tip “dă like și primești ceva gratis”. Și, după ce noul motor de căutare își va face apariția, vor fi, în mod sigur, chiar mai multe astfel de like-uri. Problema e că foarte puțini dintre “laichiști” au încercat cu adevărat produsul cu pricina. Ceea ce va face ca rezultatele oferite de Graph Search să fie mai puțin relevante decât ne-am dori. Cu atât mai puțini relevante cu cât moda este să ai cât mai mulți prieteni (deci să accepți ca prieten pe oricine, inclusiv pe “laichiștii” care îți vor diminua drastic relevanța căutărilor).

Așadar, ce ne facem? Ne selectăm drastic prietenii sau ne amuzăm cu “hărțuirea socială”?

Până una, alta aștept și eu, ca mulți alții, să văd cum va rezolva Graph Search problemele legate de confidențialitatea datelor. Mai ales că modelul pe care l-a ales Instagram nu s-a bucurat de succes. Dar deloc!

Un japonez îndrăgostit de telefonul său mobil (și, probabil, de artele marțiale), inventează un dispozitiv a cărui singură menire este să plaseze telefonul cât mai repede în mâna vorbitorului.

Și o altă invenție japoneză: încărcătorul de iPhone care vrea sa-ți mănânce telefonul.

Iar în final unul dintre cele mai îndrăgite telefoane japoneze: Fujitsu Seria F. De ce este atât de îndrăgit? Pentru că telefonul le ușurează traiul acelora care își înșeală partenerul de viață.

The F-Series “private mode” is a layer of invisible security that does a perfect job of hiding incoming calls and messages from contacts marked as private. The only visible signal that lets users know they’ve been contacted by one such contact is a subtle change in the color or shape of the battery or antenna icons. (via)

Cum este utilizat Twitter în timpul programelor TV.

Pentru că în ultima vreme începe să fie o modă să se vorbească despre second screen (pe scurt: utilizarea unui smartphone sau a unei tablete pentru a schimba sau a urmări informații despre un program TV chiar în timpul derulării acestuia), iată câteva date interesante:

- în timpul filmelor bune utilizatorii abia spun câte ceva pe twitter: dau tweet-uri înainte și după film, însă în timpul acestuia (cu excepția scenelor notabile), se lasă liniștea;

- în timpul emisiunilor tv de slabă calitate utilizatorii dau o mulțime de tweet-uri la început, însă, pe parcurs, frecvența acestora scade dramatic (probabil pentru că oamenii se plictisesc să mai privească);

- în timpul emisiunilor de investigație oamenii dau o mulțime de tweet-uri și, chiar mai interesant, continuă să dea un număr mare de tweet-uri chiar și după terminarea acestora;

- în timpul show-urilor de genul Vocea României sau X Factor se înregistrează creșteri mari ale numărului de tweet-uri la începutul fiecarei interpretări și, firesc, creșteri și mai notabile în timpul finalei;

- în timpul pauzelor publicitare numărul de tweet-uri scade dramatic în timpul tuturor emisiunilor tv (explicația fiind că utilizatorii au degetele pe telecomenzi pentru a schimba canalele).

(via BuzzFeed)

1. Sport, sport, sport, sport, reclamă.

2. Sport, sport, reclamă, sport, sport, reclamă.

3. Sport, reclamă, sport, reclamă, sport, fata de la pagina de sport, reclamă.

4. Sport, hai să ne dăm cu părerea despre ce nu are legătură cu sportul, reclamă, fata de la pagina de sport, reclamă, sport, altă fată de la pagina de sport, reclamă, reclamă.

5. Uite ce prietenă are sportivul X, hai să ne dăm cu părerea, reclamă, fata de la pagina Z, uite ce prietene are prietena sportivului Y, reclamă,  fata de la pagina de sport, reclamă, sport, ce spune fosta prietenă a sportivului W despre actuala prietenă a acestuia.

6, Gagica sportivului X în sutien, reclamă, uite ce are în sutien gagica lui X, reclamă, părerea redacției despre gagica lui X, reclamă, exclusiv: ce spune gagica lui X despre ce are în sutien, reclamă, fata de la pagina de sport, reclamă.

7,  Gagica lui X goală, uite ce goală e gagica lui X, click aici pentru mai multe poze cu gagica lui X extrem de goală, cele mai goale gagici ale campionatului, exclusiv: ce goală pozează gagica lui x, vezi în ediția de mâine cele mai frumoase goluri pe care le-ar putea acoperi un poster cu gagica lui X goală, intră în comunitatea noastră de pe facebook pentru mai multe știri exclusive din sport cu gagici extrem de goale.

Mare vânzoleală, mare, zilele acestea pe bloguri, pe un subiect la fel de vechi ca blogosfera: calitatea presei mioritice.

Unii fac apel la advertiseri să boicoteze nu știu ce post tv, alții fac apel la spectatori să facă același lucru. Mulți iau în discuție calitatea presei în general (mai exact lipsa ei de calitate), ceea ce, în opinia mea, e bine. E bine în sensul că își dau seama de asta, ceea ce, teoretic vorbind, înseamnă că există o nișă pe care presa quality ar putea supraviețui.

Da, exact asta am spus: presa quality trebuie privită ca un produs de nișă. Iar acest lucru nu trebuie să mire pe nimeni de vreme ce așa a fost tot timpul. Singurul lucru care s-a schimbat în ultimii ani – și s-a schimbat drastic! – sunt standardele după care judecăm un produs mediatic sau altul: abordarea unui subiect care acum zece ani putea fi considerată sub demnitatea meseriei de jurnalist (mare atenție: abordarea și nu subiectul; în jurnalism subiectele sunt mereu bune, doar abordările pot fi nepotrivite), este astăzi la ea acasă în produse media considerate astăzi premium. Iar un produs media premium din zilele noastre cred că ar provoca spasme stomacale redacției unei publicații gen “Infractoarea Mov” (o revistă de scandal de acum câțiva ani).

În cele din urmă, nimic nou sub soare: un produs de presă este un produs ca oricare altul și, prin urmare, se află în căutarea unui public cât mai numeros care să-l cumpere. Iar acest public este singurul care dictează normele sale de calitate. Altfel spus, pentru toți aceia în care nu mai încape indignarea privind un post tv, există o singură lege: legea lui Butoff – legea care spune ca așa cum ai știut să apeși un buton al telecomenzii, poți la fel de bine să schimbi canalul sau să apeși off, să închizi “deranjamentul”.

Acești domni și aceste domnițe ar trebui să înțeleagă două adevăruri simple pentru a scăpa de indignare, urticarie și grețuri obsesive:

1. democrația înseamnă inclusiv dreptul celuilalt de a fi cât de prost dorește și să își etaleze – în limitele legale – întreaga prostie pe care i-a dăruit-o natura;

2. afirmația “jurnaliștii sunt intelectuali” este falsă; afirmația corectă este “printre jurnaliști există și intelectuali”.

Și, în încheiere, recomandându-va să citiți un post foarte bine scris de Chinezu, vă aduc aminte că un produs media nu poate fi cu mult mai bun decât consumatorii săi. Și că, de fapt, problemele sunt altele. Iar ceea ce se întâmplă cu presa este doar un efect.

1. Spre deosebire de blogger, utilizatorul de facebook nu trebuie să-și tocească tastele pentru a demonstra ca e idiot; pentru el e mai mult decât suficient să pună o simplă poză pe wall.

2. Spre deosebire de blogger, un utilizator de facebook cu 300 de prieteni e un soi de lup singuratic. Un blogger cu 300 de cititori pe zi se crede atât de important încât până și monitorul lui capătă ceva sticlirea craniană a unui CT Popescu.

3. Spre deosebire de blogger, un utilizator de facebook nu fură conținutul creat de alții; el îl “împărtășește”, fâcând astfel un serviciu public.

Au trecut deja câteva zile de la ediția 2012 a Blog and Roll. O ediție organizată excelent de Costin cu sprijinul CAT Music.

Lume multă, distracție și mai multă, alături de Jukebox, Ruby, What’s Up, Mamasita, Costin în mare formă, râsul lui Piticu (evident), o galerie pentru Zoso (iar evident), deși Zoso nu a putut să vină. Așadar, vă mai aduceți aminte?

Eu îi datorez mulțumiri lui Sorin Grumăzescu, de vreme ce el este “urmăritorul meu de aur” (ceea ce înseamnă că el este persoana de la care am primit cele mai multe retweet-uri). Un lucru pe care l-am aflat prin intermediul unei jucării care îți transformă în infografic tweet-urile din 2012. Așadar, tu cui îi datorezi mulțumiri pe twitter?

Și, tot de la twiiter vine și  2012.twitter.com un site teoretic interesant, dar care practic mai mult nu se încarcă. Așa că, pentru orice eventualitate, iată despre ce e vorba.

Rezultatul alegerilor: ARD și PPDD distanțate de doar câteva procente • PDL contestă rezultatul alegerilor parlamentare • Președintele Traian Băsescu ezită să-l numească premier pe Victor Ponta • În USL se vorbește despre o nouă demitere a președintelui și o eventuală modificare a constituției • Guvernul României promite să depășească obstacolele economice.

Știrile de săptămâna viitoare sunt deja foarte, foarte vechi…

“Dacă trăim într-o lume împerfectă, atunci cum va putea fi făcută ea vreodată mai bună doar prin copiere?”

9 decembie 2012 – Ziua Marii Ștampilări Naționale.

Mâine, covârșitoarea majoritate a românilor nu vor ieși din case pentru a vota. Ci, pur și simplu, pentru a ștampila. Cu ură. Cu foarte multă ură.

Pentru că, din perspectiva electoratului toți sunt la fel de “hoți”, “proști”, “îngâmfați”, “nepricepuți”, “mincinoși” etc. Și, după una dintre cele mai anoste campanii postdecembriste, aproape că nu contează ce spun unii sau alții. Contează doar că pe “ăia” îi urăști mai mult decât pe “ceilalți”. O ură fără susținere logică, o ură viscerală, o ură prostească.

Și, dacă tot am atins subiectul: dacă este adevărată povestea cu carul cu proști din Caracal, atunci istoria se va dovedi încă o dată ironică și va reuni voturile lor de pe tot cuprinsul țării în urna unui singur “caracalean”…

Mâine, 9 decembrie 2012, mergeți la vot: poftiți de luați ștampilă!

Ne vedem duminică, 9 decembrie 2012, la ora 19:00, la cea de a treia ediție a Blog & Roll.

După edițiile de succes pe care le-am organizat împreună în 2007 (video aici și aici) și 2008 (video), Costin readuce evenimentul la viață și organizează Blog & Roll 2012.

“Anul acesta, bloggerii din Romania vor avea ocazia sa-si testeze talentul cantand pe scena alaturi de Jukebox, Mandinga, Ruby, What’s Up, Mamasita, Voltaj. Și, pe langa distractia care vine la pachet cu seara de karaoke, Blog and Roll 2012 va fi condimentat si de o competitie a carui scop va fi sa gasim cei mai talentati bloggeri din Romania.”

Prin urmare, înscrieți-vă grabnic aici! Ne vedem duminică, 9 decembrie 2012, la ora 19:00, la Route 66 (fostul Coyote Café, Calea Victoriei nr. 48-50).

Un eveniment organizat cu ajutorul Cat Music.

Sau despre cum au ratat PR-iștii români o excelentă oportunitate de promovare.

Astăzi americanii sărbătoresc #GivingTuesday, o zi dedicată actelor de caritate și generozității. O sărbătoare aflată la prima sa ediție și care se bucură de sprijinul unor nume sonore. și care, după Black Friday și Cyber Monday, vine ca o mănușă pentru notorietatea companiilor.

Din păcate, nu am auzit de vreo companie din România care să profite de această oportunitate. Știu, e criză. Însă ar fi trebuit profitat de ea tocmai pentru că e criză! Pentru că, pentru om de pr, acesta ar fi fost un excelent prilej de promovare al companiei (zău, “caritate” + “premieră” + “eveniment care are loc și în SUA” = “mare love mare” pentru orice comunicator). Și care ar fi fost costurile? Păi, despre asta e vorba: costurile ar fi putut fi mici (sau foarte mici), iar buzz-ul generat să fi meritat cu prisosință investiția.

Cum de s-a ratat așa ceva, nu îmi dau seama. Pentru că de aflat de eveniment, astăzi, când în orice tramvai găsești cel puțin cinci specialiști social media, s-ar fi putut afla cu ușurință. Iar, dacă li s-ar fi explicat fie și minimal despre ce este vorba, măcar o parte dintre “șefi” ar fi înțeles. Și ar fi dat undă verde proiectului.

Eh, poate la anul…

Iată ce nu ați văzut la Netcamp 2012.

Eh, Cristi, ce-ți mai place networkingul!

Evident, titlul și rândurile de mai sus sunt scrise doar așa, pentru a demonstra că mă pricep și eu la “jurnalism contemporan”. Și m-aș pricepe chiar mai mult dacă aș petrece suficient timp împreună cu Tazovsky, prietenul pe care Cristi mi l-a indicat cu distilată subtilitate.

Lăsând gluma la o parte: îi multumesc lui Cristi, cât se poate de serios, pentru rândurile pe care le-a scris despre mine. Cred că să scrie Manafu despre tine este onorant pentru orice blogger, oricât de “mare” sau “mic” ar fi acesta. Și, revenind la fotografia de mai sus; ieri, după ce o zi întreagă am stat cu ochii pe Netcamp 2012 (cred sincer că Anca Duma a făcut o treabă excelentă acoperind foarte bine evenimentul pe Twitter), am reușit să ajung la petrecerea de după eveniment, la Energia Pub, unde, în compania unei Grolsch tocmai bune am savurat conversația cu prieteni mai vechi sau mai noi din blogosferă. O atmosferă destinsă și oameni frumoși, așa cum Cristi reușește mereu să strângă la evenimentele sale. Oameni care – ce să vezi! – chiar și la bere discutau tot despre evenimentul la care participaseră.

Felicitări Cristi pentru cea de a șasea reușită a Netcamp. Ne vedem la ediția numărul șapte!

Utilizatorii Okazii vor beneficia de reduceri de preţ de până la 70% pentru un număr de peste 100.000 de produse, se anunță într-un comucat Okazii.ro.

Black Friday Okazii va avea loc pe 23 noiembrie 2012, între orele 00:00 şi 24:00. Cumpărătorii vor putea achiziţiona la preţ redus produse electronice şi electrocasnice, telefoane mobile şi accesorii, cărţi, jucării sau articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

În campania Black Friday Okazii îşi anunţă prezenţa şi V46 Outlet, La Redoute, TinaR, TheBodyShop, Ivatherm, Toyz, Clevertoys, Quick Mobile şi retailer-ul DOMO, care aduce pe Okazii peste 100 de produse electronice şi electrocasnice, cu reduceri de până la 50%.

O aplicație care monitorizează, în timp real, cantitatea de înjurături de pe Twitter.

Se numește WTFlevel și a fost creată de către Colin Mitchell într-o încercare amuzantă de a oferi o idee despre cât enervată este lumea 2.0 într-un moment dat. Algoritmul ține cont de o listă de înjurături care le cuprinde, evident, cele mai cunoscute șapte cuvinte murdare. Nivelul de enervare planetar este reprezentat, în culori, pe o scară de cinci trepte, de la “aproape politicos” și până la “Oh &@#?@&!”. Și, ținând cont că, din câte am observat, românii preferă să înjure pe twitter în engleză – chiar dacă înjurăturile sunt singurele cuvinte pe care le pot scrie corect într-o limbă străină – iată cum contribuim și noi la “trendul planetar”.